• Donald Trump a semnat un ordin executiv pentru a reduce costurile medicamentelor în Statele Unite, unde prețurile sunt de peste două ori mai mari decât în alte țări.
  • Printre măsuri se numără facilitarea importului de medicamente și accelerarea aprobării celor generice.
  • Specialiștii avertizează însă că efectele reale ar putea întârzia, iar posibile taxe vamale noi pot duce la scumpiri.

Președintele american Donald Trump a semnat marți un ordin executiv prin care solicită administrației sale să elaboreze măsuri menite să reducă prețurile medicamentelor în Statele Unite, unde acestea sunt semnificativ mai mari comparativ cu alte țări.

Printre soluțiile propuse se numără îmbunătățirea mecanismelor de negociere dintre programele publice de asigurări de sănătate și companiile farmaceutice, precum și posibilitatea ca statele americane să importe medicamente mai ieftine din străinătate.

Conform unui raport al Rand Corporation, prețurile plătite de americani pentru medicamentele eliberate pe bază de rețetă sunt, în medie, de 2,5 ori mai mari decât în Franța. Totuși, nu există certitudinea că aceste măsuri vor avea un impact imediat. De exemplu, prețurile reduse obținute prin negocierile din mandatul fostului președinte Joe Biden vor intra în vigoare abia în 2026, iar negocierile prin programul Medicare sunt de obicei lente și complexe.

Recomandări

TRUMP SE VEDE CU GOLDBERG
„RĂZBOIUL CARE N-AR FI”
CE CREDE PUTIN?
TRUMP DĂ VINA PE UCRAINA
GAZA RĂMÂNE FĂRĂ AJUTOR
UCRAINA PROPUNE PACEA

Pe lângă acest ordin, administrația Trump a lansat și o anchetă privind dependența industriei farmaceutice de importuri, ceea ce alimentează temerile privind impunerea unor taxe vamale suplimentare. Astfel de tarife ar putea crește costul unor medicamente și substanțe chimice esențiale.

Ordinul executiv prevede, de asemenea, accelerarea procesului de aprobare a medicamentelor generice, în vederea stimulării concurenței, și analizarea posibilității ca Medicare să negocieze anumite prețuri la niveluri similare celor aplicate spitalelor.

Citește și