• 10 august 2018 este o rană neînchisă a democrației românești recente, a spus vicepremierul Raluca Turcan. Aceasta a reamintit și de decizia de declasificare a raportului „10 august”.
  • Luni se împlinesc doi ani de la protestele violente dintre protestatari și forțele de ordine, care au avut loc în Piața Victoriei.

„10 august 2018 este o rană neînchisă a democrației românești recente. După Mineriadă, nu credeam să mai văd proteste reprimate violent în România, dar PSD a reușit să ne întoarcă în timp, comportându-se cum știe mai bine: abuziv și manipulator, de pe poziția celui care nu trebuie contrazis. Românii nu trebuie să uite ce înseamnă guvernarea toxică pesedistă. Justiția a arătat, în timp, că locul liderului PSD cu porniri de dictator este după gratii. Mă aștept să clarifice lucrurile și în dosarul 10 august și să trimită vinovații acolo unde le este locul“, a scris pe Facebook Raluca Turcan.

Vicepremierul a reamintit și de decizia de declasificare a raportului „10 august”.

„Tocmai acesta este motivul pentru care PNL a declasificat raportul 10 august și a oferit tot suportul în anchetarea faptelor pe care cei din Piață nu le-au uitat. Justiția își va spune cuvântul, iar 10 August va rămâne istorie, pentru că societatea românească nu trebuie să mai treacă vreodată prin abuzuri de acest fel. Reprimarea violentă a drepturilor cetățenești trebuie pedepsită! Acest lucru va reda încrederea oamenilor în democrație și în instituțiile statului. Decizia recentă, de redeschidere a dosarului 10 august, este un pas în această direcție, pe care l-am salutat și eu și toată societatea, cu atât mai mult victimele violențelor de acum doi ani. Sunt alături de acești oameni și susțin dreptul lor la adevăr și dreptate! Nu numai astăzi, când subiectul este pe buzele tuturor. Maturizarea democratică și politică înseamnă mai ales instituții democratice care lucrează independent și liber, guvernarea PNL fiind garanția acestui fapt”, a conchis Turcan.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Luni se împlinesc doi ani de la protestele violente dintre protestatari și forțele de ordine, care au avut loc în Piața Victoriei. Mai multe persoane au fost rănite.