alephnews Vezi versiunea web

Turcii de la Otokar anunţă semnarea acordului de achiziţie a Automecanica S.A. şi a fabricii din Mediaş, unde va produce blindate militare

Roșu Roxana · 30 apr. 2026, 12:14

Turcii de la Otokar anunţă semnarea acordului de achiziţie a Automecanica S.A. şi a fabricii din Mediaş, unde va produce blindate militare

Compania turcă Otokar, producător de vehicule militare terestre şi furnizor strategic al NATO şi al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a anunţat semnarea acordului de achiziţie a Automecanica S.A. şi a facilităţii de producţie a acesteia din Mediaş, România, pentru aproximativ 85 milioane euro.

„Această investiţie reprezintă o expresie concretă a angajamentului pe termen lung al Otokar faţă de România”, a declarat Aykut Özüner, Director General Otokar. „Prin acest acord, nu ne limităm la îndeplinirea unui contract – contribuim la suveranitatea industrială a României şi la capacitatea sa de a susţine apărarea aliată pe Flancul Estic al NATO.”

Finalizarea procesului de achiziţie este condiţionată de obţinerea aprobărilor de reglementare la nivel local, scrie Ziarul Financiar.

Procesul de preluare a fost iniţiat în ianuarie 2026, iar acordul de achiziţie a acţiunilor prevăzând un pachet de 96,77% din capitalul social al Automecanica SA a fost semnat pe 29 aprilie.

Prin această investiţie, Otokar devine un producător de echipamente de apărare cu operaţiuni industriale în interiorul Uniunii Europene.

Procesul de achiziţie nu a afectat ritmul programului COBRA II, vehiculele produse în Turcia fiind  deja livrate în România şi sunt în prezent în dotarea Forţelor Armate Române. În paralel, toate pregătirile de producţie la facilitatea din Mediaş au fost finalizate, iar fazele iniţiale ale producţiei locale sunt în desfăşurare.

Demararea operaţiunilor complete de asamblare este programată pentru iunie 2026.

Capacitatea de producţie de la Mediaş acoperă întregul ciclu de fabricaţie: de la debitare şi sudură, până la vopsire, asamblare şi testare de calitate. Pentru a se asigura că echipele locale respectă standardele globale ale companiei, Otokar a implementat programe dedicate de formare la locul de muncă şi de transfer de cunoştinţe pentru personalul tehnic român.

Facilitatea de producţie din Mediaş se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 140.000 de metri pătraţi şi are în prezent peste 250 de angajaţi, muncitori şi personal tehnic. Unitatea este complet echipată cu infrastructură şi autorizaţiile necesare producţiei în serie de vehicule blindate, conform cerinţelor NATO.

În noiembrie 2024, Otokar a semnat un contract cu C.N. Romtehnica S.A. pentru livrarea a 1.059 de vehicule blindate uşoare tactice pe roţi 4×4 COBRA II către Ministerul Apărării Naţionale al României. Contractul, în valoare de aproximativ 4,26 miliarde lei (circa 857 de milioane de euro, fără TVA), reprezintă unul dintre cele mai importante programe de achiziţie de vehicule militare din Europa în ultimii ani.

În cadrul programului, o parte semnificativă a vehiculelor urmează să fie produsă local.

Otokar este furnizor strategic al NATO şi al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu peste 33.000 de vehicule militare în serviciu activ în aproape 50 de ţări.

Compania face parte din Koç Group, cel mai mare conglomerat industrial şi de servicii din Turcia.