• Ungaria și China semnează 18 tratate de cooperare în urma vizitei lui Xi Jinping.
  • China investește în Ungaria în mașini electrice, căi ferate, nuclear, energii regenerabile.
  • China este cel mai mare investitor străin în Ungaria, cu 16 mld. € în 2023.
  • Xi Jinping: Avem un„parteneriat strategic pentru orice tip de vreme pentru noua eră”.
  • China are un parteneriat mai bun decât cel cu Ungaria doar cu Rusia și Coreea de Nord.
  • China vrea să facă tren rapid între Budapesta și Belgrad, prin belt&road.
  • Ursula von der Leyen a promis că va proteja companiile europene de expansiunea chineză.
  • 68% din marile companii europene spun că a devenit mai greu să facă afaceri în China.

Turneul european al președintelui Xi Jinping s-a terminat în Ungaria. Primit cu covorul roșu la Budapesta, liderul chinez nu doar că îi lasă lui Viktor Orban mulți bani, ci și promisiunea unei prietenii și mai strânse decât cea de până acum.

Relațiile dintre China și Ungaria

Într-o scrisoare deschisă către maghiari, președintele chinez vorbește despre o prieteni dulce și bogată ca vinul de Tokai. Sunt 75 de ani de prietenie aniversați, să nu uităm că, la începutul anului, Ungaria a autorizat chiar și ca polițiști chinezi să îi ajute pe cei maghiari să monitorizeze obiectivele cu flux mare de turiști. Acum, Budapesta, Xi Jinping a ridicat colaborarea cu Ungaria la rang de „parteneriat strategic pentru orice tip de vreme pentru noua eră”. Iar folosirea acestei sintagme, noua eră, care face parte din doctrina personală a lui Xi, plasează Ungaria printre cei mai apropiați prieteni ai Chinei la nivel mondial.

Doar relația cu Rusia și Coreea de Nord o bate pe cea cu Ungaria. Să ne amintim, China este cel mai mare investitor străin în Ungaria, cu 16 miliarde de euro anul trecut, au crescut de cinci ori investițiile din 2012 și până acum. Ca termen de comparație. Și Marcel Ciolacu a spus după ce a venit din Qatar, că are promisiuni de 15 miliarde de euro, dar deocamdată sunt doar promisiuni. 18 parteneriate semnează cele două țări în urma acestei vizite, inclusiv un contract pentru construirea unei fabrici de mașini electrice la Peci, de unde ar trebui să iasă 200.000 de vehicule în fiecare an. Va începe cooperarea și în domeniul nuclear, chinezii vor construi o linie de cale ferată pentru trenurile de marfă în jurul Budapestei și una rapidă între aeroport și centrul orașului și va construi o conductă petrolieră între Ungaria și Serbia.

Recomandări

BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX

Cu ce se alege Europa din vizita lui Xi?

Europa, la modul general, cu pozele cu Ursula von der Leyen și cu Macron și Xi Jinping în Pirinei. Dar pare că lui Xi îi place mult mai mult vinul unguresc decât cel franțuzesc. Analiștii spun că, faptul că a dedicat Ungariei cea mai mare parte a primei vizite pe care a făcut-o în ultimii cinci ani în Europa este un semnal și pentru alte țări: așa am vrea să fim tratați. De altfel, strânge din ce în ce mai mult relațiile și cu Serbia. Iar Xi Jinping vrea să construiască o linie de cale ferată pentru trenuri de mare viteză între Belgrad și Budapesta cu gigantul proiect de investiții în infrastructură belt and road. Asta deși și Comisia Europeană are un proiect alternativ la cel chinezesc.

În Franța, Ursula von der Leyen l-a avertizat pe Xi că nu va ezita să protejeze industria din Uniunea Europeană de cea chineză, fie că vorbim despre mașini electrice, oțel sau energie regenerabilă. Până acum nu a reușit. Cifrele Camerei Europene de Comerț arată că 68% din peste 500 de mari companii chestionate despre relația cu China spun că a devenit mai greu să faci afaceri la Beijing. Cât despre investițiile în Ungaria, deși acum îl bucură pe Viktor Orban, ar putea atrage țara într-o capcană a datoriilor din care să iasă foarte greu.

Citește și