- Ucraina a arborat drapelul Uniunii Europene în Rada Supremă, în prezența membrilor guvernului și a lui Volodimir Zelenski.
- Zelenski: „Este un moment revoluționar pentru țara noastră.”
- Ursula von der Leyen îndeamnă Ucraina să lupte împotriva corupției: „Trebuie să lucrați la influența excesivă a oligarhilor asupra economiei.”
Ucraina a arborat drapelul Uniunii Europene în Rada Supremă, în prezența membrilor guvernului și a lui Volodimir Zelenski.
„Este o decizie revoluționară pentru țara noastră”, a spus Zelenski. Iar Von der Leyen o numește „piatră de hotar”.
Chiar dacă procesul de aderare poate dura câțiva ani sau câteva decenii, Ucraina este lăudată pentru eforturile și reformele deja inițiate.
„Așadar, astăzi este în primul rând un moment pentru a sărbători această piatră de hotar istorică. Ați ajuns departe din 2014 încoace. Ați ales ferm să fiți o democrație și să trăiți sub statul de drept. Mai este un drum lung înainte. Dar Europa va fi alături de voi la fiecare pas, atât cât va fi nevoie, în aceste zile negre de război”, a declarat Ursula von der Leyen.
Liderii Ucrainei își asumă printr-un document comun unitateatuturor ramurilor guvernamentale pentru a-și atinge scopul: intrarea în Uniune. Ucraina luptă pentru „pentru a preveni diminețile ucrainene atât de tragice precum cea de azi, când două rachete au ucis 20 civili în Odesa.
„Astăzi, semnăm o declarație comună, care este un semnal al unității tuturor ramurilor guvernamentale și o dovadă a hotărârii noastre de a atinge obiectivul strategic al Ucrainei, și anume: apartenența deplină la Uniunea Europeană. Ucraina luptă pentru alegerea sa de valori: să fie un stat independent într-o familie numeroasă, într-o familie liberă, un stat nou într-o familie europeană. Ucrainenii trebuie să-și apere independența cu armele în mână. Siguranța fiecăruia dintre oamenii noștri. Pentru a preveni diminețile ucrainene atât de tragice ca cea de astăzi – cu un atac rusesc cu rachete asupra Odesei și a regiunii, cu numeroase victime. Și pentru a face diminețile ucrainene la fel de liniștite ca diminețile fiecărei capitale europene – acum, în secolul XXI”, a declarat Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.