alephnews Vezi versiunea web

Ucraina a lansat cea mai mare operațiune specială de la începutul invaziei. Cum a reușit „Pânza de păianjen” să distrugă flota lui Putin

Mihalcea George · 2 iun. 2025, 08:45

Ucraina a lansat cea mai mare operațiune specială de la începutul invaziei. Cum a reușit „Pânza de păianjen” să distrugă flota lui Putin

Ucraina l-a lăsat pe Putin fără aer! I-a arătat Rusiei cum arată un atac fulger: 41 de avioane strategice distruse în adâncul Rusiei, în cea mai amplă operațiune specială de până acum. Operațiunea, cu nume de cod Pavutina, adică „Pânza de păianjen”, a fost coordonată de Serviciul de Securitate al Ucrainei.

A fost pregătită în tăcere timp de 18 luni, executată în câteva clipe. Țintele principale au fost bombardierele grele care atacau zilnic orașele ucrainene. Bazele atacate se află adânc în interiorul Rusiei – chiar și la 5.000 de kilometri de graniță. Dronele ucrainene – de tip FPV, adică mici, rapide și ghidate de cameră – au fost transportate în camioane, ascunse în lăzi de lemn montate pe camioane, și lansate din mers, la doar 10-15 kilometri de obiective. Surse din Ucraina spun că Rusia are sub 100 de avioane de bombardament strategic.

Așadar, cu un singur atac, Ucraina a distrus aproape jumătate din ce contează în flota de atac pe termen lung. Printre bazele afectate: Belaia, Olenia și Engels – dintre cele mai importante pentru flota rusă de atac.

O delegație ucraineană e astăzi la Istanbul pentru negocierile de pace de Rusia, runda a doua. Prima – a fost pe 16 mai. Și de această dată, delegația e condusă de ministrul Apărării – Rustem Umerov. De cealaltă parte, Kermlinul nu au confirmat prezența reprezentanților ruși la Istanbul.