• Ocupanții au preluat controlul în Marea Azov.
  • Rusia a declarat vineri că forţele sale „strâng laţul” în jurul Mariupolului.
  • 80% din locuinţele din oraş au fost avariate şi aproximativ 1.000 de persoane ar putea fi încă blocate în adăposturi improvizate.

„Ocupanţii au reuşit, parţial, în districtul operaţional Doneţk, lipsind temporar Ucraina de accesul la Marea Azov”, a declarat Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat. Ministerul nu a precizat în declaraţia sa dacă forţele din Ucraina au recâştigat accesul la Marea Azov.

Rusia a declarat vineri că forţele sale „strâng laţul” în jurul Mariupolului, unde se estimează că 80% din locuinţele din oraş au fost avariate şi aproximativ 1.000 de persoane ar putea fi încă blocate în adăposturi improvizate sub un teatru distrus, notează Reuters

Mariupol, cu locaţia sa strategică pe coasta Mării Azov, a fost o ţintă încă de la începutul războiului, la 24 februarie, când preşedintele rus Vladimir Putin a lansat ceea ce a numit o „operaţiune militară specială”, relatează Mediafax.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Oraşul se află pe traseul dintre peninsula Crimeea, anexată de Rusia, la vest, şi regiunea Doneţk, la est, care este parţial controlată de separatiştii pro-ruşi. Rusia a afirmat încă de la 1 martie că forţele sale au tăiat accesul militarilor din Ucraina în Marea Azov.

O jurnalistă ucraineană a fost capturată de către armata rusă

O jurnalistă ucraineană a fost capturată de către armara rusă. Într-o declaraţie, publicaţia Hromadske a oferit informația despre jurnalista Victoria Roshchyna. Aceasta a fost reţinută de FSB-ul rus. Jurnalista a fost capturată în urmă cu o săptămână, în timp ce se îndrepta către Mariupol.

„Jurnalista noastră, Victoria Roshchyna, este ţinută captivă de ocupanţii ruşi. Ea relata din punctele fierbinţi din estul şi din sudul Ucrainei încă de la începutul războiului ruso-ucrainean. Din 12 martie, nu am putut să o mai contactăm pe Victoria. După cum am aflat de la martori, în acel moment, jurnalista se afla în Berdianskul ocupat temporar”, au transmis colegii jurnalistei, citaţi de The Guardian.