• Ucraina are nevoie de garanţii privind securitatea energetică din cauza riscurilor strategice generate de gazoductul Nord Stream 2, spune președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
  • Volodimir Zelenski: „Noi înțelegem clar că este o armă geopolitică. Avem nevoie de garanții.”
  • Președintele Ucrainei i-a propus lui Olaf Scholz iniţierea unui dialog strategic „în termeni concreţi”, astfel încât Germania să garanteze să Rusia va continua să livreze gaz spre Europa şi prin Ucraina.

Ucraina are nevoie de garanţii privind securitatea energetică din cauza riscurilor strategice generate de gazoductul Nord Stream 2, între Rusia şi Germania, a afirmat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, după întâlnirea cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.

Volodimir Zelenski a mulţumit Germaniei pentru susţinerea acordată Ucrainei în criza cu Rusia, dar a admis că există „diferenţe” de poziţii privind gazoductul Nord Stream 2 şi privind refuzul Berlinului de a furniza armament letal armatei ucrainene.

„Ucraina consideră că acest gazoduct generează riscuri energetice şi de securitate pentru noi şi pentru întreaga regiune. Noi înţelegem clar că este o armă geopolitică. De aceea, avem nevoie de garanţii de securitate energetică”, a afirmat Volodimir Zelenski, citat de CNN.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Gazoductul Nord Stream 2 face legătura în mod direct între Rusia şi Germania prin Marea Baltică. Construcţia conductei a fost finalizată în septembrie 2021, dar sunt necesare avizele definitive ale autorităţilor de reglementare din Germania pentru începerea transferului de gaz.

Volodimir Zelenski i-a propus lui Olaf Scholz iniţierea unui dialog strategic „în termeni concreţi”, astfel încât Germania să garanteze să Rusia va continua să livreze gaz spre Europa şi prin Ucraina.

Proiectul Nord Stream 2 este subiect de dispută şi între Germania şi Statele Unite. Săptămâna trecută, în cursul vizitei la Washington, cancelarul Olaf Scholz a evitat să confirme că ar putea fi blocat gazoductul Nord Stream 2, aşa cum solicită Statele Unite. Preşedintele SUA, Joseph Biden, a avertizat, în cursul conferinţei de presă organizate împreună cu Olaf Scholz, că, în cazul unei invazii ruse, proiectul gazoductului Nord-Stream 2, între Rusia şi Germania, nu va deveni operaţional. „Nu va mai exista Nord Stream 2, îl vom opri”, a insistat Biden săptămâna trecută. Întrebat dacă Olaf Scholz şi-a dat acordul în acest sens, Biden a răspuns: „Vă garantez că vom putea face acest lucru”.

Însă Olaf Scholz a refuzat să confirme clar că va fi oprit gazoductul. „Ne pregătim intens sub toate aspectele pentru a putea impune sancţiuni dacă va exista o agresiune militară împotriva Ucrainei. Vom fi uniţi, vom acţiona împreună, vom aplica măsurile necesare. Va fi un preţ mare pentru Rusia”, a afirmat Olaf Scholz, fără a se referi clar la gazoduct. Iar ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, a declarat în urmă cu câteva zile că „afectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei va avea consecinţe grave”, fără însă a se referi clar la consecinţele asupra gazoductului.

Statele Unite s-au opus constant gazoductului Nord Stream 2, dar Administraţia Joseph Biden a dispus anularea unor sancţiuni impuse unei companii europene, pentru a evita deteriorarea relaţiilor cu Germania şi cu Uniunea Europeană. Fostul preşedinte american Donald Trump a criticat frecvent proiectul gazoductului Nord Stream 2. Statele Unite susţin că vor reducerea dependenţei Europei de resursele energetice ruse. Moscova acuză Wahingtonul că vrea să vândă gaze în Europa. Uniunea Europeană a denunţat presiunile SUA.