alephnews Vezi versiunea web

Ucraina riscă să rămână fără capacitate de apărare în fața Rusiei din cauza conflictului din Iran, avertizează șefa diplomației UE: „Stocurile de armament se îndreaptă acum spre Orientul Mijlociu, dar și Ucraina are nevoie”

Sandu Maria · 5 mart. 2026, 18:48

Ucraina riscă să rămână fără capacitate de apărare în fața Rusiei din cauza conflictului din Iran, avertizează șefa diplomației UE: „Stocurile de armament se îndreaptă acum spre Orientul Mijlociu, dar și Ucraina are nevoie”

Criza din Orientul Mijlociu ar putea submina capacitatea Ucrainei de a rezista în războiul Rusiei, a avertizat șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de POLITICO.

Conflictul din Iran are un „impact clar asupra războiului din Ucraina”, în special prin epuizarea stocurilor globale de capacități de apărare antiaeriană, precum interceptoarele de drone, a declarat Kallas, în drum spre un Summit virtual al miniștrilor de Externe ai UE și omologilor lor din Golful Persic.

„Există capacități de apărare care sunt necesare acum în Ucraina și care se îndreaptă și spre Orientul Mijlociu. Există și problema lanțurilor de aprovizionare… capacitățile de care are nevoie Ucraina sunt necesare acum și în Orientul Mijlociu în ceea ce privește apărarea antiaeriană”, a spus ea.

Kallas a avertizat, de asemenea, că prețurile în creștere ale petrolului din cauza războiului ar putea beneficia Rusiei.

„Când prețul petrolului crește, de fapt, Rusia beneficiază pentru a-și finanța războiul”, a spus ea. Prețurile globale ale petrolului au crescut la cel mai ridicat nivel de la iulie anul trecut, în urma loviturilor conduse de SUA-Israel asupra Iranului.

Iranul și-a atacat vecinii cu drone și rachete ca răzbunare la loviturile americano-israeliene asupra țării. Statele din Golful Persic, inclusiv Emiratele Arabe Unite, își consumă stocurile de apărare antiaeriană pentru a respinge bombardamentele.

„De aceea trebuie să impunem cu adevărat interdicția asupra serviciilor maritime, ca să putem limita flota fantomă și veniturile din petrol pe care Rusia le folosește pentru a finanța acest război”, a adăugat Kallas, referindu-se la cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei – care nu a fost încă aprobat.

„Ucraina și-ar putea folosi expertiza în contracararea dronelor și rachetelor rusești pentru a ajuta țările din Golful Persic să „riposteze” împotriva Iranului”, a mai spus Kallas.

„Aceleași drone care atacă Kievul în fiecare zi atacă și Orientul Mijlociu”, a spus ea. „Ucraina poate ajuta țările din Golful Persic cu interceptoare de drone și protecție anti-drone”.

Această problemă va fi discutată la întâlnirea virtuală de joi cu miniștrii de Externe din Golful Persic, a adăugat ea.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina este pregătită să trimită „specialiști în drone pentru a proteja orașele din Orientul Mijlociu, dacă liderii de acolo o ajută să obțină un armistițiu cu Rusia”.

Operațiunea Epic Fury, lansată de SUA alături de Israel pe 28 februarie, la ordinul lui Trump, a început după ce Iranul a refuzat să accepte condițiile Statelor Unite pentru un acord nuclear, prin care să renunțe total la programul său nuclear și de rachete care amenință Europa, SUA, Israelul și alte țări din Orientul Mijlociu.

Iranul a ripostat prin atacarea Israelului și a mai multor baze americane din Orientul Mijlociu, inclusiv din Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Kuwait.

În prima zi a Operațiunii Epic Fury, Statele Unite și Israelul au reușit să-l ucidă pe Liderul Suprem al Iranului, Ali Khamenei, și alți oficiali iranieni de rang înalt, inclusiv comandantul Gărzilor Revoluționare Iraniene și Ministrul Apărării din Iran.

Trump a spus că Operațiunea Epic Fury împotriva Iranului va continua cu „toată forța” atât cât este nevoie, până când SUA și Israelul își ating toate obiectivele – care includ eliminarea completă a Regimului iranian și distrugerea programului nuclear iranian și de rachete.

De la început, am presupus că Operațiunea va dura 4-5 săptămâni, dar avem capabilități care pot suporta mai mult timp această operațiune. Nu ne plictisim de această operațiune. Eu nu mă plictisesc”, a spus Trump.

Totodată, Trump a spus că nu exclude trimiterea de trupe terestre în Iran, „dacă va fi necesar”.