• Judecătorii Instanţei Supreme au respins miercuri cererea formulată de Elena Udrea privind suspendarea executării deciziei penale în Gala Bute.
  • Astfel, pe timpul judecării recursului în casaţie, fostul ministru rămâne în închisoare.
  • Elena Udrea a fost extrădată de autoritățile bulgare pe 16 iunie și se află acum la Penitenciarul Târgşor.

„Respinge cererea formulată de recurenta condamnată Udrea Elena Gabriela privind suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2019 pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2303/1/2017. II. Ia act de retragerea cererilor de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulate de aceeaşi recurentă condamnată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2022”, potrivit minutei instanţei de judecată.

Prin această cale extraordinară de atac, Elena Udrea cerea eliberarea din închisoare, ea fiind condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.

Elena Udrea a ajuns în 16 iunie, în România, la câteva zile după ce autorităţile bulgare au decis extrădarea sa. Ea s-a aflat în custodia autorităţilor bulgare, după ce fostul ministru a fost prins în 7 aprilie, la graniţa dintre Bulgaria şi Grecia. Udrea a plecat din România în ziua când a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Fostul ministru se află în prezent în Penitenciarul Târgşor.