• Comisia Europeană a propus miercuri un obiectiv voluntar pentru toate ţările UE de a reduce consumul de gaze cu 15% în perioada august-martie.
  • Europa se grăbeşte să îşi umple depozitele de gaze înainte de iarnă şi să îşi creeze o plasă de siguranţă în cazul în care Moscova va restricţiona şi mai mult livrările.
  • Regulamentul are nevoie de aprobarea unei majorităţi calificate a ţărilor UE.

Uniunea Europeană (UE) a stabilit miercuri planuri de urgenţă pentru ca ţările membre să îşi reducă consumul de gaze cu 15% până în martie, avertizându-le că, dacă nu reduc consumul acum, ar putea avea probleme în timpul iernii dacă Rusia întrerupe aprovizionarea.

Europa se grăbeşte să îşi umple depozitele de gaze înainte de iarnă şi să îşi creeze o plasă de siguranţă în cazul în care Moscova va restricţiona şi mai mult livrările, ca represalii pentru sprijinul european acordat Ucrainei.

Comisia Europeană a propus miercuri un obiectiv voluntar pentru toate ţările UE de a reduce consumul de gaze cu 15% în perioada august-martie, comparativ cu consumul mediu din aceeaşi perioadă în perioada 2016-2021, relatează Reuters.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Propunerea Bruxelles-ului devine obligatorie în cazul unei urgenţe de aprovizionare – dacă UE declară un risc substanţial de penurie gravă de gaze.

Regulamentul are nevoie de aprobarea unei majorităţi calificate a ţărilor UE. Diplomaţii din ţările UE urmează să o discute vineri, cu scopul de a o aproba în cadrul unei reuniuni de urgenţă a miniştrilor energiei din ţările membre, care va avea loc pe 26 iulie.

Planul a întâmpinat deja rezistenţă din partea unor ţări, care consideră că planurile lor de urgenţă nu au nevoie de un impuls din partea UE. Dar oficialii UE spun că este esenţial să se asigure că toate ţările acţionează acum, în loc să aştepte să reacţioneze în cazul în care Rusia întrerupe aprovizionarea.

„Dacă aşteptăm, va fi mai scump şi va însemna că vom dansa după voia Rusiei”, a spus unul dintre ei pentru Reuters.

Săptămâna trecută, Fondul Monetar Internaţional a avertizat că o întrerupere a aprovizionării cu gaze naturale din partea Rusiei ar putea arunca economiile europene în recesiune, accentuând astfel criza gazelor care a dus la creşterea facturilor de consum.

Măsuri propuse pentru reducerea consumului de gaze

Bruxelles-ul a sugerat măsuri pe care guvernele le pot lua pentru a reduce consumul de gaze, inclusiv licitaţii pentru acordarea de compensaţii industriilor care reduc consumul de gaze şi limitări ale temperaturilor de încălzire şi răcire în clădirile publice. De asemenea, guvernele ar trebui să decidă ordinea în care ar forţa industriile să închidă în caz de urgenţă de aprovizionare.

Gospodăriile casnice sunt considerate „consumatori protejaţi” în conformitate cu normele UE şi ar fi protejate de astfel de restricţii.

Ursula von der Leyen: Rusia şantajează Europa şi foloseşte energia ca o armă

„De aceea, oricare eventualitate, fie că vorbim despre o reducere totală sau parţială a reducerii de gaze ruseşti, Europa are nevoie să se pregătească. Nu începem de la zero şi acesta este un avantaj. Deja am făcut foarte multe pentru a ne reduce dependenţa de combustibilii fosili ruseşti. Am creat un depozit central care în acest moment este plin în capacitate de 64%. Am setat o platformă pentru achizii comune la nivelul UE şi am propus planul Powe EU. Are o componentă de aprovizionare din alte surse în afară de Rusia. Al doilea pilon este reducerea cererii per ansamblu în ceea ce priveşte consumul de gaze. În ceea ce priveşte primul pilon, aprovizionarea cu gaze din alte surse în afară de Rusia a crescut în mod impresionant din ianuarie anula cesta, cu 35 de puncte. Ţineţi minte că a existat acel acord cu SUA în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaz lichefiat. Am vorbit cu liderii din Algeria, din Egipt, s-a semnat un memorandum pentru creşterea aprovizionării cu Azerbaidjanul şi am lucrat foarte mult pentru a creşte sursele de energie verde, pentru că aceasta este energia viitorului şieste energia de care avem nevoie. În afară de faptul că este o energie curată, este o energie pe care o obţinem pe plan local şi ne face independenţi”, a spus preşedintele CE.

Ursula von der Leyen a mai spus că de la începutul acestui an au fost adăugaţi 20 de gigawaţi la nivelurile de energie, iar dacă s-ar face o paralelă cu nivelul de gaz, se va vedea că Europa a reuşit să înlocuiască o parte din combustibilii fosili.

Nici în ceea ce priveşte economisirea energiei, Europa nu o ia de la zero, potrivit Ursulei von der Leyen, pentru că există posibilitatea ca Rusia să întrerupă total gazul.

„Statele fac deja foarte multe în acest sens. Avem 11 state membre care au lansat avertismente în legătură cu consumul de gaze, iar al 12-lea stat membru este la nivel de alertă. Ştim că trebuie să ne pregătim pentru mai multe. Pregătirea nu este suficientă. Trebuie să adresăm şi se întâmplă pentru prima dată acest lucru, să adresăm problema securităţii energetice la nivel european. Trebuie să fim proactivi şi să ne pregătim pentru o potenţială întrerupere totală a aprovizionării cu gaz rusesc. Iar acest scenariu este foarte posibil. Am văzut ce s-a întâmplat în trecut. Ştim foarte clar că Rusia calculează în mod clar, încearcă să pună presiune asupra noastră prin reducerea de gaze. Este un scenariu posibil să ne aşteptăm la o întrerupere totală a gazului rusesc, ceea ce ar afecta întreaga UE. O criză a gazelor pe piaţa unică a UE va afecta fiecare stat membru UE”, a mai spus preşedintele CE.

CE propune, astfel, ca Europa să treacă de această iarnă luând în considerare varianta că aprovizionarea cu gaze ruseşti se întrerupe cu totul.

„Trebuie să ne umplem depozitele cât mai repede şi ca să facem asta trebuie să reducem consumul de gaze. Ştiu că este mult de cerut pentru toate statele europene, dar este un pas necesat pentru a ne proteja. Astăzi propunem un instrument de urgenţă pe baza art. 122, cu două obiective. Unul este ca fiecare stat membru să îşi reducă consumul de gaze, iar la doilea obiectiv este să punem la dispoziţie o plasă de sigurnaţă pentru toate statele membre. În cazul în care există această reducere a gazului, vom lansa o alertă la nivelul UE: cerem statelor membre să reducă cu 15% consumul de gaze”, a mai spus von der Keyen.