UE oferă Ucrainei posibilitatea unei aderări rapide. Zelenski a primit un chestionar

Zelenski

În cadrul unei conferințe la Kiev, UE i-a înmânat președintelui Zelenski un chestionar care va duce Ucraina cu un pas mai departe în obținerea statutului de candidat la UE, relatează BBC, citat de Mediafax.

Adresându-se președintelui ucrainean, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE va sprijini Ucraina pentru a se asigura că finalizarea acestui proces durează „săptămâni, nu ani”, deoarece procesul a fost accelerat din cauza războiului.

„Rusia va coborî în decădere economică, financiară și tehnologică, în timp ce Ucraina mărșăluiește spre viitorul european, asta este ceea ce văd eu”, a declarat Ursula von der Leyen.

Primind chestionarul într-un plic, Zelenski i-a asigurat pe jurnaliști că acesta va fi gata într-o săptămână.

Josep Borrell, șeful politicii externe a UE, a adăugat că au fost alocate peste șapte milioane de euro pentru a sprijini Ucraina în colectarea și prezentarea de dovezi privind crimele de război la Curtea Penală Internațională.

Borrell a menționat, de asemenea, că delegații UE se vor întoarce, în curând, în capitală și crede că ambasadele vor face același lucru.

Exit mobile version