alephnews Vezi versiunea web

UE va trimite 2 reprezentanți la negocierile de pace pentru Ucraina din Abu Dhabi

Sandu Maria · 9 nov. 2026, 18:18

UE va trimite 2 reprezentanți la negocierile de pace pentru Ucraina din Abu Dhabi

Uniunea Europeană va trimite reprezentanți ai Comisiei și Consiliului European la discuțiile de pace privind Ucraina, programate să înceapă marți la Abu Dhabi, potrivit declarațiilor a doi oficiali europeni citați de POLITICO.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat într-o postare pe platforma X că UE va avea reprezentanți la negocierile dintre Ucraina, Rusia și Statele Unite, precizând că „UE va fi prezentă alături de partenerii noștri”.

Pe lângă reprezentanții UE – Bjoern Seibert, șeful de cabinet al Ursulei von der Leyen, din partea Comisiei Europene, și Anna-Maria Boura, consilieră principală pentru politică externă a președintelui Consiliului European, António Costa – la discuții vor participa și consilieri pentru securitate națională din Franța, Germania și Marea Britanie, potrivit unui oficial german și a doi diplomați europeni.

Nu este clar dacă reprezentanții europeni vor participa efectiv la negocieri, în sala în care se vor desfășura discuțiile.

Oficialul german a declarat pentru POLITICO că formatul negocierilor va fi „stabilit pe măsură ce discuțiile avansează”.

Un alt oficial european citat de POLITICO a afirmat că „europenii nu vor fi prezenți în sala negocierilor”.

Liderii UE au avut opinii divergente în privința modului în care Europa ar trebui reprezentată la aceste discuții.

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, i-a trimis săptămâna trecută o scrisoare lui António Costa, în care a criticat modificarea formatului negocierilor cu Rusia. Mesajul său a primit sprijinul ministrului polonez de Externe, Radosław Sikorski, care a susținut implicarea unui grup mai larg, inclusiv a reprezentanților instituțiilor UE, în discuțiile de pace.

Totodată, Jared Kushner, ginerele lui Trump și unul dintre principalii mediatori ai Administrației Trump, a anunțat astăzi că, „înainte de începerea celor două zile de negocieri trilaterale cu Ucraina și Rusia, la Abu Dhabi”, Steve Witkoff și cu el se vor întâlni cu „partenerii noștri din Ucraina, UE, NATO, Germania, Franța, Regatul Unit și Italia, pentru a continua consultările și coordonarea strânsă pe care le-am desfășurat în ultimele săptămâni în ceea ce privește securitatea europeană și viitorul Ucrainei după război”.

Kushner a subliniat că obiectivul Statele Unite „este obținerea unei păci durabile, care să garanteze suveranitatea, securitatea și prosperitatea Ucrainei, într-un cadru european de securitate mai stabil”.