UE vrea să acorde teste PCR gratuite pentru toți turiștii. 20 de state se opun propunerii

Certificatul verde e cel mai fierbinte subiect al momentului, după vestea că Uniunea Europeană redeschide granițele pentru cei vaccinați. Implementarea noilor măsuri ridică totuși probleme pe care șefii de state și de guverne din UE le vor dezbate și azi.

Cele mai importante soluții propuse de liderii europeni

Prima: costul testelor PCR să fie suportat de Uniunea Europeană, prin Instrumentul pentru Sprijin de Urgență. Asta ar elimina discriminarea persoanelor nevaccinate. O altă soluție este abordarea comună a criteriilor pentru introducerea restricțiilor în țările UE. În lipsa lor, spun liderii grupurilor parlamentare, certificatul verde și-ar pierde relevanța. Dar, din aceste propuneri înțelegem clar care sunt motivele pentru care șefii de state și de guverne din UE nu au ajuns încă la un consens.

Certificatul verde e și pe agenda summitului european din 24-25 mai. Iar ulterior, un eventual acord trebuie să fie aprobat și în Parlamentul European. Votul final ar trebui să fie dat la începutul lunii iunie, pentru că la finalu lunii documentul ar trebui implementat. Tocmai de asta, liderii gupurilor politice din Parlamentul European, care știm că au trimis un scrisoare comună președinției Consiliului Uniunii Europene. Cer obținerea unui consens, cât mai repede, pentru că se apropie perioada concediilor.

Exit mobile version