• Un avion de luptă MiG-29 aparţinând forţelor aeriene din Bulgaria s-a prăbuşit, miercuri, în Marea Neagră, în timpul unor operaţiuni militare, informează The Sofia Globe.
  • Până acum s-a găsit vesta de salvare a pilotului, dar nu se ştie dacă pilotul a fost sau nu catapultat.

Potrivit presei bulgare, avionul de luptă Mig-29, care aparţinea forţelor aeriene din Bulgaria, s-a prăbuşit în Marea Neagră în primele ore ale zilei.

Avionul participa la exerciţiul Shabla 21.

Ministerului Apărării bulgar, Georgi Panayotov, a spus că aeronava a dispărut de le radar la 0:45 AM.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Operaţiunea de căutare şi salvare a fost lansată imediat şi este în curs, a spus ministerul.

Sunt implicate forţe din cadrul Marinei, Comandamentului comun pentru operaţiuni speciale, din cadrul Poliţiei de Frontieră şi Forţelor Aeriene.

Exerciţiul Shabla 21 a fost suspendat.

Presa bulgară a mai transmis că la ora 10:00 a fost găsită vesta de salvare a pilotului, dar nu se ştie dacă pilotul a fost sau nu catapultat.