Un copil a murit electrocutat după ce s-a urcat pe tren. A fost găsit carbonizat

electrocutat

electrocutat

Un băiat în vârstă de doar 12 ani a murit electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren, relatează Mediafax.

Incidentul s-a produs marţi seară, în gara din Petroşani. Alături de băiat era şi o fetiţă de aceeaşi vârstă, dar care a scăpat cu viaţă, după ce a fost trântiă la pământ de arcul electric.

Un bărbat aflat în zonă a sunat imediat la 112. Două echipaje de pompieri au sosit şi au găsit-o pe fetiţă în stare de agitaţie.

„La sosire, echipajele de intervenție au găsit în apropierea unei garnituri de tren oprită în gară o fetiță de 12 ani aflată în stare de agitație ce a fost investigată din punct de vedere medical de pompierii salvatori. Fata a relatat că se afla pe unul dintre vagoane cu un băiat de 12 ani când a fost trântită la pământ de arcul electric format”, a transmis ISU Hunedoara.

Echipajele de pompieri din Petroşani au urcat pe vagonul unde se afla băiatul, însă acesta era carbonizat. Trupul neînsufleţit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Hunedoara.

Exit mobile version