Pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a fost postată mărturia pompierilor români plecaţi să stingă flăcările în Grecia.

„Ne-au mişcat gesturile localnicilor… Am mers în Grecia să ajutăm, însă am primit mult mai mult! Nu ne aşteptam la aşa o mare recunoştinţă. Ne bucură sufletul să vedem cum ne privesc, cum ne dau „Bună ziua” şi ne zic „Mulţumesc!”. Toţi cei care ne-au ieşit în cale s-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”, spun pompierii.

Ei spun că o mare surpriză a fost făcută de un copil, care i-a vizitat vineri dimineaţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„A venit cu plăcinte şi porumb fiert, drept mulţumire pentru că îi protejau satul”, au transmis pompierii.

Pompierii spun că momentele de mare încărcătură emoţională i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare.

„În aceste ultime zile a fost depus un efort considerabil din partea pompierilor pentru limitarea propagării incendiilor, însă au avut parte şi de momente cu o mare încărcătură emoţională, care le-a dat putere şi i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare. Mulţumim, Grecia!”, scriu pompierii români.

Pompierii români intervin vineri, în a şasea zi a acţiunii din Grecia, pentru stingerea incendiilor din zona localităţilor Metochi şi Kalyvia.