• Mesajul „foarte rar” a fost descoperit în estul Franței, de un cuplu care ieșise la plimbare.
  • A fost trimis în urmă cu 100 de ani cu ajutorul unui porumbel călător.
  • Capsula respectivă ar fi fost trimisă de un soldat în Primul Război Mondial.

Capsula a fost descoperită de un cuplu care a ieșit la plimbare în estul Franței. Cei doi au sesizat o capsulă minisculă care conținea un mesaj trimis de un soldat prusac printr-un porumbel-voiajor, cu mai bine de 100 de ani în urmă, potrivit The Guardian.

Mai exact, mesajul scris de mână aparține unui infanterist prusac cantonat în localitatea Ingersheim. Conform sursei citate, mesajul ar fi fost adresat unui superior și conținea detalii despre manevre militare din timpul Marelui Război. În acea perioadă, Ingersheim aparținea Germeniei, dar astăzi face parte din departamentul Grand Est al Franței.

Cuplul a găsit capsula în acest an, în luna septembrie, în momentul în care se afla într-o excursie în apropierea orașului Ingersheim. Ulterior, cei doi au dus capsula la mai apropiat muzeu, cel din Orbey – dedicat uneia dintre cele mai sângeroase bătălii din Primul Război Mondial. Mesajul a fost descifrat cu ajutorul unui prieten german al curatorului muzeului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT