Un deputat USR vrea ca apele din canalizare să fie testate pentru a face o radiografie a răspândirii coronavirusului

În România se fac puţine teste pentru coronavirus. Nu am ajuns niciodată, nici măcar la 40.000 pe zi. Adrian Wiener, deputat USR, vrea testarea apelor din canalizare, pentru o radiografie completă a situației.

Adrian Wiener, deputat USR: „Ne spălăm pe mâini, facem duş, urina ajunge tot în apele uzate. Şi atunci, toate aceste elemente pot fi măsurate periodic. Şi, în momentul în care vedem că încărcarea virală din apele respective, ne dăm seama că lucrurile se amplifică.”

Ştiute din timp, astfel de date ar duce la alertarea autorităţilor, pregătirea spitalelor și schimbarea scenariului în care este oraşul respectiv. Şi totul, cu costul a maximum două teste PCR.

Adrian Wiener, deputat USR: „Putem trece la testarea mai activă în diferite focare. Putem să testăm persoanele care interacţionează foarte frecvent cu oamenii, persoanele din supermarketuri, la şcoli.”

Metoda a fost testată în mai multe țări

Nu am inventat noi apa caldă. Metoda a fost testată în mai multe țări, iar cercetătorii spun că e o soluție simplă și ieftină pentru a monitoriza persoanele care încă nu știu dacă au virusul.

Mahesh Lunani, CEO Aquasight, SUA: „Pentru a putea detecta individual o persoană asimptomatică sau înainte de testul clinic pozitiv, prin programul de supraveghere a apelor uzate este important că pot fi evitate evenimente majore sau crize majore de sănătate în acea clădire sau cămin.”

Exit mobile version