• Donald Trump: În ceea ce mă privește, sunt deja câștigător.
  • Joe Biden: Suntem de părere că suntem în curs de a câștiga acest vot.
  • Proiecții WSJ: Joe Biden conduce cu 238 la 213 voturi electorale.

O lume întreagă urmărește alegerile din State. Dar atmosfera se vede și se simte cel mai bine acolo, la fața locului.

Alexandru Alexe, jurnalist român în Iowa, vine cu ultimele informații din Statele Unite.

„Cei care decid, practic, neoficial, cine câștigă sunt Associated Press, unde am lucrat și eu. Încă nu au spus cine va câștiga, pentru că au rămas foarte multe voturi de numărat. Anul acesta, din cauza pandemiei, foarte mulți cetățeni au abuzat de dreptul lor de a vota prin poștă, în special votanții democrați, care sunt mai speriați de pandemie decât cei ai lui Trump. Astfel, prin voturile prin corespondeță, până acum, Biden are o mare diferență. Statul Iowa a mers cu Trump acum 4 ani. În general, în America, statele rurale merg cu Trump, cu republicanii. Zonele urbanizate merg cu democrații. Este o diferență care se întâmplă la fiecare 4 ani. Cele mai sărace votează cu republicani, iar cele mai bogate cu republicanii”, a transmis jurnalistul Alexandru Alexe.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT