Doi bărbați au murit și patru au ajuns la spital, după ce un mal de pământ a căzut peste ei pe un șantier din centrul Capitalei. FOTO/VIDEO

UPDATE 21.41. Bilanț final în urma surpării malului de pământ în Capitală: 2 morți și 4 răniți

Doi muncitori au murit și patru au fost răniți, transportați la spital, după surparea malului de pământ din Capitală, din zona Bibliotecii Naționale.

Potrivit ISU București – Ilfov, ultima persoană a fost scoasă decedată, aceasta fiind al doilea mort după accidentul de muncă din Capitală. Cei doi muncitori decedați au vârste de 50 – 55 de ani.

Alți patru muncitori sunt răniți. Doi dintre ei, unul de 33 de ani și unul de 34 de ani, au fost duși la Spitalul de Urgență Floreasca, iar alți doi, din care unul de 50 de ani și altul de 53 de ani, la Spitalul Universitar București.

Raed Arafat, șeful DSU, a declarat, luni seara, la Digi 24, că ceea ce s-a întâmplat este încadrat la accident de muncă și va fi sesizată Inspecția Muncii.

UPDATE 20.50. A fost găsită ultima persoană prinsă sub malul de pământ

Luni seara a fost găsită și ultima persoană îngropată sub malul de pământ în zona Bibliotecii Naționale din Capitală. Salvatorii nu au transmis dacă aceasta se mai află în viață.

Potrivit ISU București – Ilfov, a fost găsită și ultima persoană acoperită de malul de pământ.

Este vorba despre al cincilea muncitor surprins de surparea malului de pământ.

UPDATE 17.47. Unul dintre muncitorii surprinși de malul de pământ a murit

Unul dintre muncitorii surprinși de surparea malului de pământ unde lucrau, în zona Bibliotecii Naționale din Capitală, a fost găsit decedat.

Pompierii din cadrul ISU București – Ilfov au transmis că în urma căutărilor a fost găsită o persoană decedată, care a fost cuprinsă integral de pâmânt.

De asemenea, a fost extras muncitorul care era prins în pământ până la nivelul taliei, acesta fiind conștient.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Un mal de pământ s-a prăbușit, luni, peste muncitori, în zona Bibliotecii Naționale, în Capitală. Doi dintre ei au fost scoși, însă al treilea este în continuare prins sub pământ. Șeful echipei spune că ar mai putea fi și alte victime.

Potrivit ISU București – Ilfov, se intervine pentru extragerea mai multor persoane surprinse de prăbușirea unui mal de pământ în zona Bibliotecii Naționale.

Doi muncitori au fost scoși, iar la ora transmiterii știrii se încearcă extragerea celui de ai treilea.

Un bărbat, în vârstă de 50 ani, a fost transportat la Spital Universitar, iar un altul, de 33 ani, a transportat la Spitalul Floreasca. Ambii sunt conștienți.

Potrivit informațiilor furnizate pompierilor de șeful echipei care executa lucrările, este posibil ca alți doi muncitori să fie acoperiți integral de pământ.

La fața locului intervine Detașamentul Special de Salvatori.

Exit mobile version