Un ministru polonez spune că Polonia nu ar trebui să rămână în UE cu orice preț

25 July 2020, Poland, Warsaw: Poland's Minister Of Justice And Prosecutor General Zbigniew Ziobro (L) speaks during a press conference to announce the government plan to pull out of Istanbul Convention, an international treaty on preventing and combating domestic violence. Photo: Hubert Mathis/ZUMA Wire/dpa

Polonia vrea să fie în continuare membră a Uniunii Europene, dar „nu cu orice preţ”, afirmă ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, referindu-se la disputele dintre Guvernul de la Varşovia şi Bruxelles privind situaţia din sistemul judiciar, informează site-ul Politico.eu.

„Eu sunt un opozant puternic al concesiilor în faţa şantajului ilegal exercitat de Uniunea Europeană prin intermediul Curţii Europene de Justiţie”, a declarat Zbigniew Ziobro într-un interviu acordat publicaţiei Rzeczpospolita.

„Ideea că Uniunea Europeană este unchiul bun şi ne dă bani, ideea că noi ar trebui să acceptăm toate cererile cu orice preţ este propagandă falsă”, a adăugat Zbigniew Ziobro, subliniind că Polonia trebuie să rămână în Uniunea Europeană, dar „nu cu orice preţ”.

Polonia are o serie de dispute cu Uniunea Europeană pe tema situaţiei sistemului judiciar. Comisarul european al Justiţiei, Didier Reynders, a fixat termanul-limită de 16 august până la care Polonia ar trebui să aplice o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Polonia trebuie să dizolve un organism disciplinar judiciar, deoarece ar afecta „independenţa şi imparţialitatea” justiţiei. Activitatea organismului vizat de critici a fost suspendată parţial joi, printr-o decizie a Curţii Supreme de Justiţie de la Varşovia.

Conform unui sondaj de opinie efectuat recent, doar 17% dintre cetăţenii polonezi sunt favorabili retragerii ţării din Uniunea Europeană.

Exit mobile version