Un monument istoric, vechi de peste 100 de ani, a fost restaurat. Cât a costat proiectul

Una dintre bijuteriile arhitecturale ale Craiovei este readusă la viaţă pe bani europeni. Casa Dianu, construită în 1900, de arhitecţi francezi şi meşteri italieni ai vremii, este refăcută bucată cu bucată.

În ajutor au venit 6 echipe de specialişti în restaurare monumente. Printre ei și Claudia Matefi, sculptor restaurator. Împreună cu echipa, de mai bine de un an de zile, încearcă

90% din elementele originale ale Casei Dianu au rezistat timpului. Iulian Radu este coordonatorul echipei de pictori care încearcă să-i le redea clădirii strălucirea de odinioară.

„A trebuit să decapăm toate straturile de vopsea cu nişte soluţii. Le-am înmuiat, în prealabil, cu nişte soluţii, apoi, uşor uşor, cu bisuriul, am râcâit fiecare strat. Ca să protejăm, să nu deteriorăm cumva stratul original.”, a explicat Iulian Radu, pictor.

Tot Iulian şi echipa lui se ocupă şi de lipirea foiţelor de aur pe elementele arhitecturale. Doar pentru o singură cameră au fost folosite 2.500 de astfel de foiţe de aur de 24 de karate, aduse din Italia.

Casa Dianu va adăposti Muzeul Exilului Românesc. Aici vor fi expus 23 de colecţii, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro.

Exit mobile version