• Un poliţist de frontieră din judeţul Bihor a salvat 60 de oameni în doar trei ani.
  • Tânărul de 23 de ani a donat lunar sânge care a fost folosit pentru salvarea unor pacienţi aflaţi în stare critică.
  • Povestea lui a fost folosită într-o campanie, fiind proiectată pe un panou publicitar din New York.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, Robert a început pregătirile pentru a deveni poliţist de frontieră în anul 2017. Atunci s-a oferit să doneze după ce a aflat că o persoană are nevoie de sânge pentru a supravieţui. La absolvirea şcolii, când Robert a fost repartizat chiar în judeţul lui, a mers să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Oradea.

Deoarece a aflat că centrul are mare nevoie de sânge, el le-a promis celor de la centru că va veni lunar ca să donzeze. S-a ţinut de cuvânt şi astfel a salvat zeci de oameni. Mai mult chiar, şi-a convins colegii să participe şi ei la campania de donare de sânge.

De atunci şi până în prezent, Robert şi-a ţinut promisiunea, iar cu sângele lui a ajutat 60 de oameni aflaţi în stare critică. Un singur lucru regretă, faptul că într-o lună nu a putut ajunge să doneze, pentru că era în concediu. Dar ca să se revanşeze, şi-a motivat colegii, astfel că săptămâna trecută au mers cu toţii să doneze sânge la Centrul de Transfuzie.El este Robert, are 23 de ani şi, până acum, a ajutat 60 de oameni… repetăm acest lucru pentru că ceea ce el face este extraordinar!”, au scris reprezentanţii MAI pe Facebook.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Povestea lui Robert a ajuns să fie proiectată pe unul dintre panourile publicitare din celebra piaţă Times Square, din New York. Robert şi alţi trei donatori au devenit cunoscuţi în SUA ca adevăraţi eroi, prin intermediul campaniei Blood Network.