• Bogdan Bănică, preşedintele Sindicatului DECUS, publică, miercuri, scrisoarea Adelei Carla Banu, adresată Colegiului Medicilor Vâlcea şi publicată, iniţial, de Ziarul de Vâlcea.
  • Femeia povesteşte cum şi-a pierdut soţul, acuzând că acesta a fost „lăsat să moară cu zile” într-un salon neîncălzit din Spitalul de Boli Infecţioase din Râmnicu-Vâlcea, cerând de acasă o pătură.

Durerea este mare. Nu pot să o descriu în cuvinte. Sunt din Râmnicu Vâlcea şi mă numesc Banu Alida Carla şi sunt soţie de pompier (ISU Vâlcea). Soţul meu a decedat pe data de 26.10.2020 în urma unui şir lung de zile de spitalizare din cauza unor complicaţii şi din cauza neglijenţei personalului medical de la Secţia infecţioase Râmnicu Vâlcea”, povesteşte femeia.

Pompierul, care era paramedic pe echipaj SMURD, era expus accidentelor sau bolilor în timpul misiunilor. Mai mult, pe 6 octombrie, el a participat la o intervenţie pe Valea Oltului când un tir a căzut în Lotru. A stat două ore în apă rece până la brâu şi atunci a căpătat o răceală care a dus-o pe picioare.

„Pe data de 9 octombrie 2020 a intrat în schimb de tură şi a dus misiunea la bun sfârşit. Pe data de 12 octombrie a fost din nou la muncă în schimb sănătatea s-a degradat, s-a simţit foarte rău iar colegii l-au izolat într-o cameră şi l-au scos de pe intervenţie. Colegii şi şeful de tură nu au sesizat şi nici nu au raportat nimic în legătură cu acest eveniment în condiţiile în care suntem pandemie iar colegii erau reticenţi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

A venit acasă conducând 35 de km, iar după aceea a anunţat doctorul de familie legat de starea de sănătate în care se afla. Acesta l-a îndrumat să meargă la UPU Vâlcea pentru a îşi face analizele şi testul de covid. În aşteptarea rezultatului testului covid, i-a prescris un tratament. A început acest tratament, iar pe 14 octombrie ora 23.00 s-a primit confirmarea pozitivităţii testului”, povesteşte Adela Carla Banu.

Potrivit acesteia, în 15 octombrie s-a făcut o anchetă epidemiologică şi la ora 16.00 soţul ei s-a Internat la Spitalul Infecţioase Râmnicu Vâlcea.

„A plecat pe picioarele lui cu speranţa că se va face bine şi se va întoarce în sânul familiei. (…)Pe data de 26 octombrie acesta a decedat. Două zile a stat în salonul rece, neîncălzit cerând pătură de acasă pentru că era frig”, spune femeia.

Potrivit acesteia bărbatul a început să abiă dificultăţi de respiraţie şi a fost mutat în Secţia Infecţioase unde depindea de masca de oxigen.

Femeia povesteşte că are înregistrări în care soţul său dădea telefon după telefon la asistente pentru că avea crize sau i se termina butelia de oxigen, dar nu i se răspunde din primul apel.

Tratamentele făcute erau Planquenil, Paracetamol, Vitamina C, B1, B12 şi alte medicamente pe care nu le ştiu. În ultimele zile de viaţă 24-25-26 octombrie, starea lui de sănătate s-a deteriorat foarte repede. Mă întreb şi acum de ce acea doctoră dacă a văzut că nu poate fi stabilizat, de ce nu a luat atitudine ca să poată fi transferat la ATI- UPU Vâlcea sau în alt spital. Era un paramedic pe SMURD, nu un boschetar”, spune femeia.

Aceasta acuză că nimeni nu s-a interesat cu adevărat de soarta soţului ei, pentru că sunţionează „legea junglei”.

Urmăriți Aleph News pe FacebookTwitterYoutube și Instagram!