Un primar deja vaccinat și-a organizat o ședință foto într-un centru de vaccinare: „Pozele de la prima vaccinare aveau calitate slabă”

Primarul din Rădăuţi s-a dat în spectacol în centrul de vaccinare

Primarul Bogdan Loghin și-a organizat „o şedinţă foto” într-un centru de vaccinare. Deşi era vaccinat, edilul a mers la centrul din oraş, s-a fotografiat în timpul procedurii şi apoi a postat imaginile pe Facebook.

Loghin a fost dat de gol de fotografiile postate pe pagina de Facebook a Primăriei realizate tot la centrul de vaccinare şi în care apăreau detalii diferite: în loc de gresie este parchet, asistenta medicală are un halat diferit, iar primarul poartă papuci de plastic peste pantofi.

Potrivit Ştiri Suceava, primarul a recunoscut că a simulat vaccinarea pentru a realiza o şedinţă foto. Edilul şi-a justificat decizia prin calitatea proastă a fotografiilor făcute la prima vaccinare, intenţia primarului fiind ca imaginile să fie trimise jurnaliştilor locali.

Exit mobile version