• Un singur cetăţean român a fost evacuat pe cale aeriană din Kabul cu aeronava trimisă în Afganistan de statul român.
  • Acesta a fost transportat la Islamabad, în Pakistan.
  • Ceilalţi sunt blocaţi în oraş, iar autorităţile încearcă să-i aducă la aeroport.

Misiunea aeronavei a avut loc noaptea trecută. Aeronava militară de transport a Forţelor Aeriene Române a luat un cetăţean român, angajat al unei agenţii NATO, aflat deja pe aeroportul internaţional din Kabul, care a optat pentru evacuare.

Avionul a decolat cu destinaţia Islamabad, unde a ajuns în condiţii de siguranţă, persoana evacuată fiind asistată la sosire de personalul Ambasadei României în Pakistan.

Aeronava Forţelor Aeriene Române va staţiona în perioada următoare la Islamabad, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetăţeni români atunci când aceştia vor ajunge în aeroportul internaţional.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

În paralel, reprezentanţii Ministerului de Externe încearcă să-i găseasă pe românii aflaţi în Kabul şi să-i ajute să ajungă la aeroport.

„Condiţiile de securitate deosebit de dificile şi periculoase din Kabul au făcut ca accesul altor grupuri de cetăţeni români spre aeroport să nu poată fi realizat până la momentul prezenţei aeronavei româneşti pe aeroport, deşi exista o astfel de perspectivă. Este de precizat, de asemenea, că accesul către aeroport este îngreunat şi de procedurile de verificare de la diferite puncte de control şi de numărul ridicat de persoane interesate să ajungă la aeroport, iar intrarea în aeroport este în sine un proces complex. De altfel, există şi alţi cetăţeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluaţi de aeronavele trimise de statele lor. Având în vedere faptul că cea mai mare parte a cetăţenilor români care au optat pentru evacuare se află în locaţii din afara aeroportului internaţional, autorităţile române din cadrul Celulei de criză interinstituţionale au efectuat demersuri complexe, pe canale specifice, pentru asigurarea transferului lor către aeroport. De asemenea, Celula de criză interinstituţională menţine permanent legătura cu cetăţenii români aflaţi în diversele locaţii din Kabul”, au anunţat reprezentanţii MAE.

La momentul derulării operaţiunii de către aeronava militară românească erau înregistraţi ca fiind prezenţi în Afganistan 33 de cetăţeni români.

Dintre aceştia, 16 au solicitat asistenţă în vederea evacuării de pe teritoriul afgan. Aceştia sunt angajaţi ai unei agenţii NATO, ai unui program ONU şi ai unei companii de securitate cu activităţi în Afganistan.

De asemenea, autorităţile române au efectuat demersuri pentru identificarea, validarea şi contactarea unui număr de cetăţeni afgani, foşti colaboratori ai trupelor române pe perioada desfăşurării misiunii acestora în Afganistan, respectiv studenţi bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptaţi la studii în România.

În măsura în care aceştia vor putea fi contactaţi şi vor putea ajunge în aeroportul internaţional din Kabul, aceştia vor fi preluaţi spre evacuare cu aeronava militară românească, anunţă reprezentanţii MAE.