- Un parașutist britanic a supraviețuit după ce a căzut de la 4.500 de metri înălțime.
- Soldatul efectua un exercițiu cu aliații americani, iar parașuta nu i s-a deschis corect.
- Locuitorii din zonă spun că „este un miracol”.
Un parașutist britanic a cărui parașută nu s-a deschis corect a suferit doar „răni minore” după ce a căzut de la 4.500 de metri și a trecut prin acoperișul unei case din California, relatează The Guardian.
Soldatul a sărit dintr-un avion în timpul unui exercițiu Halo (High Altitude Low Opening), o tehnică folosită de forțele speciale. El a pierdut controlul în timp ce se apropia de sol în apropiere de Camp Roberts, în Atascadero.
Potrivit unui post de televiziune local, accidentul s-a produs în jurul orei 17.00, pe 6 iulie. Mai mulți vecini au văzut parașutistul învârtindu-se în aer. Fotografiile de la fața locului arată o gaură în acoperișul casei și un soldat, purtând uniforma SAS, în bucătărie, înconjurat de moloz.
„Am alergat înăuntru pentru a mă asigura că este bine și l-am verificat, iar ochii erau deschiși, dar nu eram sigur dacă e rănit. Nu am lăsat pe nimeni să îl miște”, a declarat Rose Martin. „Este un miracol în opinia mea, într-adevăr. Adică, cine aterizează așa fără parașută și supraviețuiește?”
„A trecut prin acoperiș, prin grinzi și nu a făcut atât de multe pagube în casă. Este uimitor. Este vorba în mare parte de tavan, de plăci de gips-carton. A ratat blaturile, aparatele electrocasnice, totul”, a spus Linda Sallady, mama proprietarului casei
Poliția din Atascadero a declarat că parașutistul era „conștient, dar amețit, cu dureri, dar fără răni grave vizibile”. El a fost dus la spital pentru tratament.
„A avut loc un incident cu un parașutisst în care a fost implicat un soldat britanic care se antrena alături de aliații americani în California. Soldatul are răni minore și se recuperează bine”, a precizat într-o declarație Ministerul britanic al Apărării.