• Copiii au un risc redus de a dezvolta forme severe ale bolii, dar se știe puțin despre rolul lor în transmiterea virusului
  • Printre numeroasele măsuri luate în întreaga lume pentru a limita răspândirea virusului, închiderea școlilor a fost una dintre cele mai controversate
  • Mai multe țări analizează dacă închiderea școlilor are sau nu o contribuție în lupta împotriva virusului
  • În Franța, ministrul Educației se opune momentan închiderii școlilor
  • Studiul a fost publicat în Le Figaro

„Răspândirea noii tulpini britanice de Covid-19 face copiii super-contaminanți? Ar trebui închise școlile pentru a limita răspândirea epidemiei?”.

O întrebare ridicată de oamenii de știință și urmată de Marea Britanie, Germania, Grecia și Austria, care le-au cerut elevilor să rămână acasă, scrie publicația Le Figaro.

Copiii au un risc redus de a dezvolta forme severe ale bolii, dar se știe puțin despre rolul lor în transmiterea virusului.

Recomandări

AȘA, XI?
DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA PRAGA
SUNTEM DIN ALTĂ LIGĂ?
BANI PENTRU UCRAINA
MARK SE DĂ PE MUZICĂ
CONTINUĂ PLOILE ÎN SPANIA

Școlile elvețiene și-au ținut ușile închise timp de două luni primăvara trecută și acest lucru „a redus mobilitatea cu 21,6%”, potrivit unui studiu realizat de Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Zürich (EPFZ). „Analiza noastră confirmă faptul că închiderea școlilor este o măsură care face posibilă reducerea vitezei de circulație a virusului prin reducerea deplasărilor”, adaugă Stefan Feuerriegel, profesor de IT și management la EPFZ.

Primul factor în reducerea interacțiunii a fost interzicerea adunărilor de peste cinci persoane, care a redus mobilitatea cu 24,9%, conform studiului.

Al doilea este închiderea barurilor, restaurantelor și a altor afaceri neesențiale, cu o scădere de 22,3%.

Echipa de cercetători elvețieni a analizat 1,5 miliarde de mișcări, în perioada 10 februarie – 26 aprilie 2020, folosind date de la operatorii de telefonie mobilă elvețieni pentru a evalua impactul măsurilor împotriva Covid-19 asupra mobilității.

„Dacă școlile sunt închise, putem spera la o schimbare mare de comportament”, spune Stefan Feuerriegel, care spune că nu este surprins de impactul școlilor. „Nu numai că elevii rămân acasă, dar uneori înseamnă și o schimbare pentru părinți”, adaugă el.

Printre numeroasele măsuri luate în întreaga lume pentru a limita răspândirea virusului, închiderea școlilor a fost una dintre cele mai controversate .

În Franta, ministrul Educației se opune momentan închiderii școlilor spunând că aceasta va interveni „doar în ultimă instanță”, consecințele asupra dezvoltării și socializarea celor mici fiind prea importante.