Un troleibuz a luat foc în București. Nu s-au înregistrat victime / Ce spune primarul Gabriele Firea despre incident

Un troleibuz a luat foc în Capitală, duminică, în jurul orei 11. Pompierii au intervenit cu două autospeciale și au reușit să stingă focul după aproximativ 40 de minute. O ambulanță SMURD și un echipaj de descarcerare au fost trimise la locul incediului, însă nu au fost înregistrate victime.

Ciprian Ciucu, consilier general al PNL, a postat primele imagini de la fața locului.

Gabriela Firea a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care spune că speră ca cei care blochează licitațiile pentru transportul public să vadă imaginile cu troleibuzul în flăcări.

„Sper ca toți cei care blochează intenționat licitaț0iile pentru achiziția de mijloace de transport în comun să vadă această imagine cu un troleibuz în flăcări, în centrul orașului! Doi ani am fost șicanați cu licitația pentru achiziția a 100 de troleibuze. Cu mare greutate am reuțit să semnăm contractul anul acesta, cu un consorțiu germano-turc.

Așa s-ar fi întâmplat și cu autobuzele vechi, pe care le-am scos de pe traseu când au ajuns la București cele 400 autobuze noi Euro 6, achiziționate tot după o licitațe îngreunată doi ani de zile.

Dar în continuare suntem blocați cu licitația pentru achiziția celor 100 de tramvaie.

Se va dovedi că motivele sunt inventate. Azi (duminică – n.r.) în troleibuz nu era niciun pasager. Dar ce vor cei care blochează achiziţiile de noi mijloace de transport in comun? Să se întâmple o tragedie? Ce urmăresc? Pun mai presus interesele lor, în loc de viaţa oamenilor? Este strigător la cer ce se întâmplă!!!”, a postat Gabriela Firea.

Nicușor Dan, candidatul PNL-USR la Primăria Capitalei, și principalul contra candidat al Gabrielei Firea, a comentat incidentul, afirmând că „este inacceptabil ca viața oamenilor să fie pusă în pericol pentru că parcul auto al STB este învechit”

„Troleibuzul în flăcări ilustrează perfect incompetența administrației Firea și în privința transportului în comun. Solicit explicații publice de la Primarul General, Gabriela Firea, și de la directorul STB! Vă reamintesc că directorul STB a fost trimis de doamna Gabriela Firea la conferința mea de presă de vineri pentru a mă sabota, alături de viceprimar și alți angajați ai STB și ai Primăriei. Acestea sunt preocupările STB și ale doamnei Firea, nu modernizarea parcului auto al STB!

Este inacceptabil ca viața oamenilor să fie pusă în pericol pentru că parcul auto al STB este învechit, troleibuzele, autobuzele, tramvaiele sunt absolut mizerabile, iar toate achizițiile făcute de doamna Firea sunt cel puțin dubioase”, a fost mesajul lui Nicușor Dan.

Exit mobile version