Ungaria a blocat prin veto ajutorul UE de 18 miliarde de euro acordat Ucrainei pentru 2023

Viktor Orban

Viktor Orban

Ungaria s-a opus, marţi, prin veto, unui pachet de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, obligând Comisia Europeană şi ţările UE să caute o modalitate alternativă pentru a se asigura că ajutorul va ajunge la Kiev în noul an.

Decizia guvernului ungar este considerată în general o modalitate prin care premierul Viktor Orbán foloseşte dreptul său de veto ca pârghie pentru a asigura partea de fonduri de redresare a UE care îi revine ţării sale, scrie The Guardian.

UE a încercat să reţină o parte din fondurile destinate Budapestei din cauza încălcărilor statului de drept.

Comisia va analiza acum cum ,,ofere Ucrainei soluţia necesară încă din ianuarie” , a declarat comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, în timpul unei sesiuni publice a miniştrilor de finanţe din cadrul blocului comunitar.

Din cauza refuzului de astăzi al Ungariei, au fost amânate şi deciziile privind alte dosare de pe agenda miniştrilor de finanţe – inclusiv o rată minimă a impoziungariatului pe profit (pe care Budapesta o blochează, de asemenea,), planul de redresare a Ungariei şi subvenţiile de 5,8 miliarde de euro conectate, precum şi decizia de a îngheţa 7,5 miliarde de euro din fondurile UE pentru Ungaria din cauza problemelor de corupţie.

Ministrul ceh de finanţe, Zbyněk Stanjura, a declarat: „Nu am reuşit să adoptăm pachetul în ansamblu, dar nu ne vom descuraja. Ambiţia noastră rămâne aceea de a începe plăţile către Ucraina în ianuarie” .

El a cerut Consiliului să lucreze la ,,o soluţie susţinută de 26 de state membre” , care ar putea ocoli veto-ul Ungariei.

Cele 27 de state membre ale UE au termen până la 19 decembrie pentru a lua o decizie.

Exit mobile version