• Ungaria a relaxat măsurile pentru persoanele vaccinate sau vindicate după Covid.
  • Posesorii cardurilor de imunitate pot intra în săli de cinema, restaurante sau hoteluri.
  • Ungaria a folosit și seruri venite din Rusia sau China pentru campania de vaccinare.

Vaccinul înseamnă libertate. Un lucru pe care, de azi, l-au aflat și milioane de maghiari. Toți cei care au primit o doză de vaccin sau sunt vindecați au primit un card de imunitate.

Pentru ei, restaurantele, muzeele, sălile de sport și alte locații și-au deschis ușile. Eva Maroszan locuiește în Budapesta și s-a pus la coadă la grădina zoologică de la prima oră.

„A fost groaznic să stăm închiși. Acum, că totul s-a deschis, este ceva înălțător”, a spus Eva Maroszan, locuitoare Budapesta.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

„Grădina Zoologică arată cel mai bine când e plină de vizitatori, când mulți oameni vin să vadă animalele și să se simtă bine. În sfârșit, acest moment a venit”, a reacționat și Zoltan Hanga, purtător de cuvânt Grădina Zoologică.

Ungaria redeschide mai multe segmente ale sectorului de servicii, programul de vaccinare ajungând să depăşească 40 la sută din ţintă. Printre afacerile care se pot redeschide pentru cei cu dovada de vaccinare, după aproape şase luni de lockdown, se numără hotelurile, spa-urile, restaurantele (în interior), teatrele, cinematografele, sălile de fitness, sălile de sport, piscinele şi muzeele. Până în prezent, Ungaria a raportat peste 27.000 de decese legate de infecţia cu coronavirus.