• UNICEF a declarat că cele două seisme violente care au zguduit luni sudul Turciei şi nordul Siriei s-ar fi putut solda cu moartea a mii de copii în cele două ţări.
  • Până în acest moment, cel mai mare număr de victime s-a înregistrat în Turcia, peste 3.400 de morţi şi 21.000 de răniţi.
  • În Siria au fost raportate 1.552 de decese şi 3.549 de persoane rănite în urma seismelor.

UNICEF a declarat marţi că cele două seisme violente care au zguduit luni sudul Turciei şi nordul Siriei, urmate de sute de replici, care au condus la prăbuşirea a numeroase clădiri, s-ar fi putut solda cu moartea a mii de copii în cele două ţări, notează Reuters și The Guardian.

Cutremurele care au lovit sudul Turciei şi nordul Siriei ieri dimineaţă (luni) ar fi putut ucide mii de copii” , a declarat purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, adăugând însă că organizaţia nu a putut stabili un anumit număr de decese în rândul copiilor.

Până în acest moment, cel mai mare număr de victime s-a înregistrat în Turcia (peste 3.400 de morţi şi 21.000 de răniţi), însă vulnerabilitatea crescută a populaţiei afectate din Siria – ca urmare a celor 12 ani de război civil – îngrijorează în special UNICEF.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În Siria au fost raportate 1.552 de decese şi 3.549 de persoane rănite în urma seismelor.

„Exista deja o situaţie de urgenţă în nord-vestul Siriei. Comunităţile de acolo sunt afectate de un focar de holeră şi populaţia se confruntă cu ploi abundente şi zăpadă. În acest context, şi după un deceniu de conflict, acest cutremur este imposibil de suportat” , a mai spus James Elder.

Din acest motiv, agenţia îşi va concentra primele eforturi pe furnizarea de apă potabilă şi servicii de canalizare comunităţilor afectate din Siria, ceea ce va ajuta la prevenirea apariţiei bolilor.

Totodată, UNICEF va acţiona imediat pentru a identifica copiii care sunt singuri pentru a-i reuni cu familiile lor sau pentru a le asigura protecţie.