• La Timişoara, producătorii îşi vor vinde marfa în căsuţele de Crăciun
  • Producătorii din Constanţa s-au mutat în parcare, în aer liber
  • Primarul din Braşov a transformat o piaţă închisă într-una deschisă

Gata. Orban şi Arafat au închis pieţele. Dar să ştii că mai poţi să îţi cumperi fructe şi legume, direct de la producători. Unii primari au găsit soluţii că să te ajute şi pe tine, şi pe producătorii agricoli.

În Timişoara, Dominic Fritz foloseşte căsuţele de la Târgul de Crăciun.

Ionuţ Nasleu, director SC Pieţe SA Timişoara: „Am găsit soluţia ca vitrinele, lactate, carne, firmele să fie cu faţa către exterior, să fie cu faţa către exterior, să se vândă dinăuntru, dar oamenii să nu intre, să nu aibă acces, hala să fie complet închisă, iar producătorii cu legume, cu fructe, cu ce există de sezon acum, se vor reloca pe căsuţele din imediata vecinătate, din parcare.”

Recomandări

CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
CÂT DE SUSTENABILĂ E AFACEREA TA?
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
UPT SCHIMBĂ EDUCAȚIA PRIN TEHNOLOGIE

Soluţia nu îi mulţumeşte pe producători, pentru că sunt friguroase şi mici.Rodica Cromec vine de la Caransebeş să îşi vândă marfa.

Rodica Cromec, producător agricol: „Vă daţi seama că este foarte nasol. Acum ne bagă în căsuţe, dar pe perioada de iarnă, ce facem? Pentru că este frig. Eu vin de la Caransebeş, fac 100 de kilometri, fac naveta şi vă daţi seama că nu-mi convine ca să vin în fiecare zi.”

Costel Olteanu are 45 de ani şi este producator de murături. De 25 de ani îşi vinde produsele în piaţa TOMIS III din Constanţa.

Costel Olteanu, producător: „Noi, în piaţă la un moment dat la începutul pandemiei, am luat nişte măsuri, am învelit tarabele in plexiglas. Servea, la mine de exemplu, doar soţia mea sau fata care era la tarabă, clientul nu punea mâna pe niciun produs, noi îl serveam. Eşti mult mai predispus să te îmbolnăveşti într-un supermarket, într-un hipermarket decât într-o piaţă.”

În Brașov, autoritățile au venit cu o altă soluție mai benefică. Vor fi eliminate două dintre laturi și o parte din acoperiș acolo unde este necesar. Numărul polițiștilor locali, care verifică dacă vânzătorii și cumpărătorii respectă toate măsurile de siguranță a fost dublat. Inițial, autoritățile din Brașov s-au gândit să amplaseze tarabele pe străzile din jurul pieței și să oprească circulația mașinilor.

Allen Coliban, primarul Braşovului: „În fiecare dintre situatii ne am uitat dupa solutii astfel incat sa deschidem pe doua laturi perimetrul pietei. Astfel încât sa transformăm piața într-o piață ventilată, prin care aerul sa circule liber. Activitatea va fi facuta in conditii normale, pietele nu se închid.”

În Constanța, una dintre piețe a fost demolată. 27 de tarabe au fost scoase și amplasate într-o parcare alăturată. Unei alte piețe i-au demontate geamurile pentru a permite aerisirea tarabelor. Doar patru dintre cele șapte piețe din Constanța mai sunt deschise.