• UE a aprobat prima plată pentru Ucraina din pachetul de 50 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi și granturi.
  • Consiliul UE a convenit că Ucraina a îndeplinit condițiile pentru primirea primei sume de bani.
  • Kremlinul vrea o cincime din teritoriul ucrainean și renunțarea Kievului la aderarea la NATO.

Guvernele Uniunii Europene au aprobat prima plată oficială către Ucraina, în valoare de 4,2 miliarde de euro, necesari reconstrucției țării devastate de război. Această sumă face parte dintr-un pachet de 50 de miliarde de euro de împrumuturi și granturi pe care statele UE le-au promis ucrainenilor, pe o perioadă de trei ani. Dar, în timp ce primește ajutor de la UE, Ucrainei i se închide fereastra negocierilor, susține Kremlinul.

Serghei Șoigu, șeful Consiliului de Securitate și fost ministru al Apărării, a transmis că prin fiecare zi de întârziere care trece condițiile de negociere pentru ucraineni sunt mai dure. Rusia ar vrea cedarea de către Ucraina a unei cincimi din teritoriul său și renunțarea la aderarea la NATO.

Consiliul UE a subliniat, de asemenea, importanța alocării banilor cât mai curând posibil, având în vedere situația fiscală dificilă din Ucraina.

Planul pentru Ucraina stabilește intențiile Ucrainei privind redresarea, reconstrucția și modernizarea țării, precum și reformele pe care intenționează să le întreprindă ca parte a procesului său de aderare la UE în următorii patru ani.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

În mai 2024, Consiliul a concluzionat că Planul pentru Ucraina îndeplinește condițiile prealabile pentru ca Ucraina să primească sprijin în valoare de până la 50 de miliarde de euro în cadrul Mecanismului pentru Ucraina.

Mecanismul pentru Ucraina, care a intrat în vigoare la 1 martie 2024, prevede o finanțare stabilă de până la 50 de miliarde de euro sub formă de granturi și de împrumuturi pentru a sprijini redresarea, reconstrucția și modernizarea Ucrainei în perioada 2024-2027.

Din acest cuantum, până la 32 de miliarde de euro din Mecanismul pentru Ucraina sunt alocate cu titlu indicativ pentru sprijinirea reformelor și a investițiilor prevăzute în Planul pentru Ucraina, aceasta însemnând că plățile vor fi condiționate de realizarea indicatorilor identificați.

Citește și