Unul dintre avocații lui Aleksei Navalnîi, arestat la Moscova. Motivul autorităților

Bărbat cu cătușe

Autorităţile ruse l-au arestat preventiv, vineri, pe Ivan Pavlov, unul dintre avocaţii organizaţiilor disidentului Aleksei Navalnîi, aflat la rândul său în detenţie, informează cotidianul Le Figaro.

Ivan Pavlov este acuzat de „divulgare de informaţii privind o anchetă preliminară”, o infracţiune pasibilă de trei ani de închisoare, a comunicat organizaţia pe care o conduce, Komanda 29.

Ivan Pavlov a fost arestat preventiv după o percheziţie efectuată în camera de hotel în care locuieşte, în Moscova.

Autorităţile au efectuat percheziţii şi în biroul din Sankt-Petersburg şi la domiciliul soţiei lui Ivan Pavlov.

Ivan Pavlov este unul dintre avocaţii organizaţiilor conduse de disidentul Aleksei Navalnîi. Autorităţile ruse vor să catalogheze oficial aceste organizaţii drept „extremiste”, pentru a fi închise.

Exit mobile version