Unul dintre sediile AUR a fost vandalizat pentru a doua oară

Sediul partidului AUR din Bocșa, județul Caraș-Severin, a fost sâmbătă vandalizat pentru a doua oară, după ce, în luna august a anului precedent, același sediu a fost vandalizat. Polițiștii spun că persoane necunoscute au spart geamurile clădirii, fără însă ca cineva să fi pătruns în interior.

Actele de vandalism ar fi avut loc sâmbătă, spun reprezentanții Poliției Caraș-Severin, iar despre acest fapt a fost sesizată Poliția orașului Bocșa.

Aspectele sesizate sâmbătă fac obiectul unui dosar penal, în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, ancheta fiind în desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

Duminică, după ora 14.00, prin apel 112, a fost sesizat și Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, cu privire la informațiile potrivit cărora sediul AUR din Bocșa a fost vandalizat, semnalate anterior în spațiul public.

În prezent, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

Este a doua oară când sediul AUR din Bocșa este vandalizat, prima dată fiind pe 12 august, anul trecut.

Exit mobile version