• Iancu Țucărman, supraviețuitor al Trenurilor Morții din timpul Pogromului de la Iași, a murit la 98 de ani
  • Supraviețuitorul Holocaustului a murit după ce s-a infectat cu COVID-19
  • Ambasadorul Israelului în România: A fost și va rămâne în amintirea noastră întruchiparea demnității umane și a iubirii pentru poporul evreu atât de greu încercat

Unul dintre cei opt supraviețuitori ai Trenurilor Morții de la Iași, din timpul Holocaustului, a murit, la vârsta de 98 de ani. Ambasada Israelului în România a transmis un mesaj în care deplânge moartea unuia dintre supraviețuitorii Trenurilor Morții din timpul Holocaustului.

Iancu Țucărman a murit vineri după-amiază, la vârsta de 98 de ani, după ce a fost infectat cu virusul SARS-COV 2.

Vestea morții lui Iancu Țucărman este deosebit de tristă pentru mine. Supraviețuitor al unor orori inimaginabile din timpul Pogromului de la Iași, un om cu o dorință de viață incredibilă, Iancu Tucărman nu a mai putut lupta împotriva acestui virus necruțător. A fost și va rămâne în amintirea noastră întruchiparea demnității umane și a iubirii pentru poporul evreu atât de greu încercat”, a spus E.S dl David Saranga, Ambasadorul Israelului în România.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Viața lui Iancu Țucărman a fost marcată de suferințe de nedescris. Alături de alți 146 de evrei, el a fost înghesuit într-un vagon al trenurilor morții, în timpul Pogromului de la Iași, pentru simpla vină că era evreu. Doar opt supraviețuitori, printre care și Iancu Țucărman, au mai ajuns la Podul Iloaiei. A fost o victimă a antisemitismului atât în vremea Gărzii de Fier cât și de-a lungul epocii comuniste.

Recent, Iancu Țucărman, la sărbătoarea împlinirii a 98 de ani, a cerut public, din nou, să nu uităm nicicând Holocaustul și să nu permitem antisemitismului, urii, xenofobiei să acapareze din nou omenirea.

Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, va participa săptămâna viitoare la înmormântarea lui Iancu Țucărman