• Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Sofia a fost notificată pe telefonul de urgență de către un cetățean român cu privire la un accident rutier grav produs în zona Veliko Tarnovo.
  • Accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 01:30.
  • În urma accidentului, 3 români au fost declaraţi decedaţi.

Pacienţii politraumatizaţi din accidentul rutier din Bulgaria se menţin în stare gravă, în acest moment fiind stabili din punct de vedere al funcţiilor vitale, anunţă Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca.

Dintre cei cinci pacienţi, trei sunt internaţi în Secţia de Terapie Intensivă, necesitând măsuri specifice acestei secţii, iar doi sunt internaţi în saloane postoperatorii (terapie intensivă intermediară).

Echipele multidisciplinare compuse din medici de terapie intensivă, chirurgie generală, ortopedie, neurochirurgie îi supraveghează permanent pe aceşti pacienţi, adaptând tratamentul în funcţie de evoluţia lor, inclusiv intervenţii chirurgicale în zilele care urmează.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Un autocar înmatriculat în România, la bordul caruia se aflau 25 de pasageri, dintre care şapte cetăţeni turci, iar restul români, a fost implicat sâmbătă dimineaţa într-un accident rutier în Bulgaria. Patru români au murit, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit DSU, accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 01:30, între satul Kutsina şi Polikraishte (Regiunea Veliko Tarnovo). Conform datelor preliminare, din cei 25 de pasageri de naţionalitate română şi turcă, 9 sunt internaţi într-o unitate spitalicească din Bulgaria. În urma accidentului, 4 români au fost declaraţi decedaţi.