Ursula von der Leyen: „UE trebuie să răspundă ferm războiului hibrid, nu doar prin apărare militară”. Ce propune Comisia Europene

- Ursula von der Leyen a avertizat în Parlamentul European că UE se confruntă cu un „război hibrid” care depășește apărarea militară tradițională.
- Președinta Comisiei Europene a spus că atacurile cu drone și alte incidente recente fac parte dintr-o campanie coordonată menită să destabilizeze și să divizeze Europa.
- Von der Leyen a cerut statelor membre unitate, descurajare și fermitate în fața amenințărilor, indicând că Rusia urmărește să „sădească diviziune” în UE.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri, în fața Parlamentului European de la Strasbourg, că Uniunea Europeană trebuie să adopte o strategie cuprinzătoare pentru a contracara amenințările tot mai frecvente ale războiului hibrid, care depășesc sfera apărării tradiționale.
Von der Leyen a avertizat că recentele incidente cu drone și încălcări ale spațiului aerian nu sunt întâmplătoare, ci fac parte dintr-o „campanie coerentă și tot mai intensă” menită să destabilizeze cetățenii europeni, să slăbească unitatea Uniunii și să submineze sprijinul pentru Ucraina.
„Combaterea războiului hibrid al Rusiei nu ţine doar de apărarea tradiţională”, a spus von der Leyen.
„Este nevoie de o nouă mentalitate din partea tuturor. Putem fie să ne ferim şi să privim cum ameninţările ruseşti se intensifică, fie să le facem faţă prin unitate, descurajare şi fermitate”, a subliniat ea.