• Consilierii USR nu renunţă la solicitările pe care le-au avut atunci când nu au votat bugetul Capitalei şi scriu, marţi, pe Facebook, că negociază orice, dar nu principii.
  • USR București: „Tot creştem cheltuielile, dar pentru că ştim că nu avem loc de ele în buget, minţim oficial pe toată lumea crescând veniturile din pix”.

Cei de la USR Bucureşti au scris, marţi, pe Facebook că motivul pentru care Bucureştiul a ajuns de facto în faliment este minciuna.

„Practica de a creşte cheltuielile la umbra unor venituri fictive. Tot creştem cheltuielile, dar pentru că ştim că nu avem loc de ele în buget, minţim oficial pe toată lumea crescând veniturile din pix. Nimic bun nu va veni vreodată din minciună. Nu putem accepta practicile pe care le criticam la primarul PSD, Gabriela Firea.

La doar 6 luni de la alegerile locale, când o criticam pentru un buget chiar mai mic decât cel propus pentru acest an, ni se cere acum votul pentru o minciună. Aceste bugete fanteziste sunt motivul pentru care Bucureştiul a ajuns în faliment. Trebuie să le punem stop”, scriu cei de la USR Bucureşti.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

USR București: „Cele mai mari venituri pe care le-a avut vreodată în istoria sa Bucureştiul au fost de 4.46 miliarde de lei”

Cele mai mari venituri pe care le-a avut vreodată în istoria sa Bucureştiul au fost de 4.46 miliarde de lei, spun cei de la USR Bucureşti. Aceasta este o sumă foarte mare, mult peste cât au majoritatea ministerelor, adaugă ei.

„Chiar dacă luăm în calcul inflaţia (care nu va fi chiar atât de mare) şi mergem pe presupuneri foarte optimiste, ajungem la sume de sub 5 miliarde de lei. Chiar şi rotunjind, tot nu putem depăşi suma de 5 miliarde de lei. 5 miliarde de lei ne permit şi să tăiem risipa mare din primărie. Ne permit şi să tăiem corupţia din administraţie. Şi ne permit, mai ales, să ieşim din minciună”, mai spun cei de la USR Bucureşti.

Consilierii municipali adaugă că fiind la început de mandat, „acum mai mult decât oricând trebuie să fim oneşti cu noi înşine şi să construim pe curat”.

„Nu putem trăi la nesfârşit pe datorie. Nu putem creşte cheltuielile la nesfârşit. Primarul nu cheltuie banii lui, cheltuie banii contribuabilului, luaţi de stat prin taxe şi impozite. Felul cum aşezăm lucrurile acum este felul cum vom guverna patru ani de zile. Dacă alegem să închidem ochii, care mai este diferenţa între noi şi cei care au guvernat dezastruos până acum?”, mai scriu cei de la USR Bucureşti, pe Facebook.

Bugetul Capitalei a fost respins, în 28 aprilie, cu 17 voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 14 abţineri, după ce consilierii generali USR PLUS au decis să nu mai susţină bugetul, el obţinând doar voturile PNL şi PMP.

După vot, primarul Nicuşor Dan a declarat că „e total nemulţumit că începerea investiţiilor şi plata datoriilor riscă să întârzie, iar asta din motive greu de înţeles pentru oricine”.

În continuare, Capitala va funcţiona în baza bugetului de anul trecut, iar consilierii generali vor trebui să convoace o nouă şedinţă pentru a vota din nou bugetul.