- „În calitatea sa de şef al statului, preşedintele Klaus Iohannis are obligaţia legală să ofere urgent explicaţii publice”, se menţionează în finalul comunicatului de presă.
- Comisia specială de anchetă trebuie îi audieze pe cei doi magistraţi, Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu.
Cătălin Drulă, preşedintele USR, solicită înfiinţarea de urgenţă a unei comisii parlamentare de anchetă, care să probeze afirmaţiile foştilor judecători CCR Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu privind implicarea ilegală a serviciilor secrete în Justiţie şi influenţarea numirilor de judecători la CCR.
„Este incompatibil cu democraţia ca politica şi justiţia să fie controlate de serviciile secrete şi de aceea vom cere înfiinţarea acestei comisii parlamentare. Îi cerem directorului SRI, Eduard Hellvig, să iasă urgent cu explicaţii şi probabil de aici sunt de aşteptat şi demisii. E de văzut dacă a fost implicat doar nivelul cel mai de sus al SRI în aceste chestiuni sau şi persoane din rândul celor care lucrează în instituţie fără să fie numiţi politic”, a declarat Cătălin Drulă, preşedintele USR, precizând că e nevoie de o astfel de anchetă pentru a readuce încrederea românilor în democraţie.
Ea adaugă că pentru a lămuri informaţiile apărute în spaţiul public, comisia specială de anchetă trebuie îi audieze pe cei doi magistraţi, Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu, pe şeful SRI, Eduard Hellvig, ca şi pe reprezentanţi ai Administraţiei prezidenţiale şi pe orice altă persoană care poate prezenta date relevante cu privire la această situaţie gravă.
„În calitatea sa de şef al statului, preşedintele Klaus Iohannis are obligaţia legală să ofere urgent explicaţii publice”, se menţionează în finalul comunicatului de presă.