• USR PLUS nu îl mai vrea premier pe Florin Cîțu și anunță retragerea sprijinului politic.
  • Partidul deja strânge semnături pentru a depune moțiune împotriva lui Cîțu.
  • Florin Cîțu aruncat țara în criză politică, îl acuză USR PLUS.
  • Scandalul a izbucnit după demiterea lui Stelian Ion, ministrul Justiției.

UPDATE 12.55 – USR PLUS strânge semnături pentru a depune moțiune împotriva lui Cîțu

USR PLUS strânge semnături pentru a depune moțiune împotriva lui Cîțu. Partidul a scris, într-un mesaj pe Facebook, că „Florin Cîțu trebuie să plece“, iar cele 80 de voturi ale USR PLUS care au ajutat la formarea actualei majorități sunt astăzi semnături pe moțiunea de cenzură“.

Cele 80 de voturi ale USR PLUS care au ajutat la formarea actualei majorități sunt astăzi semnături pe moțiunea de cenzură pe care am anunțat-o aseară, după demiterea abuzivă și lipsită de temei a ministrului Stelian Ion. Îi invităm alături de noi pe toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin.

Cerem celorlalte forțe politice să nu intre în tergiversări și jocuri politicianiste, să depunem și să votăm urgent moțiunea. E momentul să vedem dacă discursul se transpune în fapte.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

Florin Cîţu trebuie să plece.

Este o moțiune necesară și poate fi evitată doar dacă Florin Cîțu își dă demisia de onoare sau Coaliția îi retrage sprijinul politic“, scrie USR PLUS pe Facebook.

„Florin Cîțu a înșelat votanții PNL și USR PLUS. În afară de gruparea din jurul său, nu mai reprezintă pe nimeni“, acuză USR PLUS, pe Facebook, într-o postare în care arată „fake news-urile promovate“.

Știre inițială

„USR PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu. USR PLUS anunță că își retrage sprijinul politic pentru premierul Cîțu, care a aruncat țara în criză politică. USR PLUS nu a girat şi nu va gira niciodată jaful din bani publici, în nicio formulă de guvernare”, a anunțat USR PLUS, miercuri seară, într-un comunicat de presă.

„Cerem Coaliției să ia act de lipsa unei majorități care să susțină Cabinetul Cîțu și solicităm declanșarea de urgență a negocierilor în Coaliție pentru desemnarea unui nou premier care să formeze un nou guvern”, a mai anunțat partidul condus de Barna și Cioloș.

„În situația în care discuțiile din Coaliție vor eșua în propunerea unui nou premier, USR PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu”, a punctat USR PLUS.

Partidul reiterează că „ministrul Stelian Ion este propunerea USR PLUS pentru Ministerul Justiției și în viitorul guvern şi are tot sprijinul nostru pentru continuarea reformei din justiție, inclusiv desființarea SIIJ şi numirile procurorilor-şefi, procese întrerupte de iresponsabilitatea premierului Cîțu”.

„Biroul Național a decis convocarea Comitetului Politic în data de 11 septembrie”, mai anunță USR PLUS.