• Planul naţional de investiţii Anghel Saligny a fost aprobat în şedinţa de vineri a Guvernului.
  • Membrii USR-PLUS din guvern nu au participat la ședință.
  • Cei de la USR-PLUS consideră că programul adoptat de Guvern legitimează furtul din banii românilor.
  • Moțiunea USR PLUS AUR a fost depusă la Parlament.

UPDATE: Dacian Cioloș și Dan Barna fac declarații:

  • Nu mai avem încredere în Florin Cîțu. Dorim să continuăm cu această coaliție, dar cu alt premier.
  • A fost depusă moțiunea de cenzură, sperăm ca într-un termen cât mai scurt să avem un nou premier și coaliția să meargă mai departe. Folosim procedura parlamentară pentru a ajunge să lucrăm cu un alt premier în coaliția cu PNL și UDMR.
  • Adoptarea PNDL 3 chiar înaintea ședinței de coaliție arată dezinteresul premierului față de continuarea în această formulă. La începutul săptămânii viitoare miniștrii USR PLUS își vor da demisia
  • Mi s-ar părea ridicol ca, dacă guvernul Cîțu cade, să se vină cu aceeași propunere de premier

USR-PLUS afirmă că a studiat cu atenție programul Anghel Saligny și a tras concluzia că acesta va fi „cel mai mare jaf din banii românilor”. Potrivit acestora, absolut niciunul dintre amendamentele USR-PLUS nu se regăsesc în forma pe care Guvernul a adoptat-o vineri, se arată într-un comunicat de presă.

Cei de la USR-PLUS consideră că programul adoptat de Guvern legitimează furtul din banii românilor, este o continuare a PNDL 2 şi va deveni o pușculiță pentru partide. Ei mai spun că amendamentele propuse de USR-PLUS nu au fost incluse în proiectul aprobat de Guvern.

Recomandări

PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
BOLOJAN: ÎI VA COSTA MULT PE ROMÂNI
AUR ESTE GATA SĂ-ȘI ASUME GUVERNAREA
IOHANNIS: RO E ÎNTR-O SITUAȚIE COMPLICATĂ
PUTIN VORBEȘTE CU PRESA
ROMÂNII NU MERG ÎN VACANȚE

„În primul rând, PNDL 3, la fel ca PNDL 2, prevede aceleași tipuri de investiții, acordate nu în funcție de nevoile punctuale locale ale oamenilor, ci în funcție de interesele firmelor de partid. USR-PLUS a propus ca alocarea banilor să fie făcută în funcție de niște indicatori clari. În al doilea rând, PNDL 3, la fel ca PNDL 2, nu stabilește niște criterii clare în aprobarea investițiilor. USR-PLUS a propus ca proiectele să fie aprobate în urma unei evaluări independente şi profesionalizate”, scrie în comunicatul de presă al USR-PLUS.

În documentul trimis de USR-PLUS se mai vorbeşte despre preţuri umflate şi arbitrare, despre interese de partid şi despre jaf.

„În al treilea rând, PNDL 3, la fel ca PNDL 2, nu prevede niciun fel de criteriu în stabilirea costurilor, ceea ce înseamnă preţuri umflate, stabilite la liber arbitru. USR-PLUS a propus introducerea de costuri unitare maximale, prin raportare la lucrări similare, iar sumele ce depăşesc aceste costuri unitare să fie suportate din bugetul propriu al beneficiarului. În al patrulea rând, PNDL 3 prevede, la fel ca PNDL 2, ca banii pentru proiecte să fie date din pixul unui ministru, adică aşa cum a făcut şi Dragnea. USR-PLUS a propus o evaluare independentă şi transparentă a propunerilor de investiţii, accesibilă publicului. În forma actuală, PNDL 3 va fi cel mai mare jaf din banii românilor”, este concluzia celor de la USR-PLUS.

Planul naţional de investiţii Anghel Saligny a fost aprobat în şedinţa de vineri a Guvernului la care miniştrii USR-PLUS nu au participat. Programul se va desfăşura în următorii şapte ani şi va avea un buget de aproximativ 50 de miliarde de lei. Cu fondurile oferite de Guvern vor fi construite reţele de apă şi canalizare şi vor fi asfaltate drumuri, au anunţat iniţatorii proiectului.