• Mihai Chirica, primarul Iaşiului, este un fost susţinător al lui George Simion, liderul AUR
  • Chirica ştie de ce PNL a adunat mai puţine voturi decât PSD la alegerile parlamentare
  • Cu toate acestea, Chirica este optimist că PNL va fi în continuare la guvernare

Primarul liberal al Iașiului, Mihai Chirica, e un susținător al proaspetei revelații de la parlamentare. De acum un an și-a arătat susținerea pentru președintele AUR, George Simion.

Cu toate acestea, Chirica nu a discutat cu George Simion despre o alianţă PNL+AUR, chiar dacă l-a susţinut în trecut.

„Nu am discutat aşa ceva niciodată, nu sunt eu în măsură. Într-adevăr, George Simion a fost susţinut de mine când eram independent. Proiectul de căpătâi pentru care am făcut echipă era legat de proiectul Basarabia, pe care îl susţin şi în momentul de faţă”, a declarat Chirica, în direct la Aleph News.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mihai Chirica crede că PNL va forma majoritatea parlamentară

Primarul din Iaşi are o explicaţie şi pentru succesul PSD-ului, însă personal îl vede mai mult ca un eşec al social democraţilor şi este optimist că PNL va fi la guvernare.

„Cred că sunt câteva explicaţii. PNL şi-a asumat toată munca legată de trecerea prin pandemie, care are pierderile necesare susţinerii măsurilor, care nu sunt tot timpul confortabile în faţa alegătorilor. Sunt şi câteva greşeli de abordare, mai ales în tema comunicării. La tema pieţelor, pelerinajelor, problema şcolilor, care a rămas uşor neexplicată. Prin această modalitate s-a şi aşezat piaţa politică a României. Avem o singură formaţiune de stânga, multe de dreapta şi între ele basculează AUR. În cele din urmă, lucrurile au intrat pe un făgaş normal.

Sunt foarte optimist, ar trebui să privim de unde a plecat PSD în 2016 şi unde a ajuns. De la 48% la 30%, au mai dispărut partide care erau „balama”, de tip UNPR, ALDE sau Pro România. Acum sper ca toţi să înţeleagă că în jurul PNL se poarte crea un pol de dreapta, de acolo să începem să clădim. Este acest miez de ultranaţionalism, dar probabil că AUR se va nivela într-un context politic pe termen mai lung”.

Chirica a lăsat de înţeles că PNL vrea să formeze o majoritate parlamentară cu USR PLUS, PMP sau UDMR.

„Am ascultat declaraţiile domnului Cioloş şi declaraţia preşedintelui, am văzut care este şi intenţia PMP, prin urmare probabil că acolo va trebui să ne ducem toată gândirea. Se poate pune în discuţie o reformă constituţională, vom putea face treabă în următorii patru ani”, a mai spus Mihai Chirica.