• În prima lună, 78% dintre locuitorii căminelor de bătrâni au fost vaccinați
  • SUA a avut peste 500.000 de decese din cauza coronavirusului
  • În SUA sunt administrate circa 33 de doze la 100 de persoane

Campania de vaccinare merge ca pe roate în America. SUA vor atinge astăzi borna de 100 de milioane de doze administrate.

Pe 8 decembrie, Biden anunța că în primele 100 de zile de la instalarea lui la Casa Albă, vor fi administrate 100 de milioane de doze. Obiectivul este atins în doar două luni de la învesirea sa. Pe lângă personalul din sănătate, primii vaccinați au fost vârstnicii și îngrijitorii din cămine.

Astăzi, 65% dintre persoanele cu vârsta de 65 de ani sau peste au primit cel puțin o doză și 36% sunt vaccinate complet. Și asta este cheia, deoarece aceasta este populația care reprezintă 80% din peste 500.000 de decese provocate de COVID-19 care au avut loc în America.”, a declarat Joe Biden.

Recomandări

ORDINE ÎN PARLAMENT
ÎNCĂLZIREA CLIMEI SCHIMBĂ IERNILE
CE REFORME VOR PARTIDELE
UN „IRON DOME” ROMÂNESC?
TOM CRUISE E PREMIAT
CINE L-A UCIS PE KIRILLOV

Zilnic, în SUA, sunt administrate peste două milioane de doze de vaccin. Potrivit unei analize Financial Times, numărul cazurilor de infectare a scăzut cu 96% în cămine, iar decesele, cu 87%.

Biden este optimist, dar spune că nu a venit momentul pentru relaxare și îi sfătuiește pe americani să respecte în continuare măsurile.

Dar am spus întotdeauna, asta e doar pragul de jos. Nu ne vom opri până nu vom învinge această pandemie. Săptămâna viitoare, voi anunța următorul nostru obiectiv. Am nevoie de toți americanii, am nevoie de voi toți să vă faceti datoria.”, a mai adăugat Joe Biden.