• Parlamentarii români au păreri împărţite despre vaccinul Sputnik.
  • Ungaria este prima țară UE care a aprobat vaccinul rusesc Sputnik V.
  • Germania, avocatul european al vaccinului rusesc.

Sputnik V, noua controversă de la Bruxelles, divizează şi Parlamentul României. Unii deputaţi nu dau doi bani pe cercetările ruşilor, alţii spun că nu e loc de politică atunci când vorbim de sănătatea oamenilor.

„Nu am foarte mare încredere în acest vaccin. Din datele pe care le-am văzut public, el a fost testat mai puțin decât alte opțiuni de pe piață. Chiar numele vaccinului mă preocupă. Înțeleg că a fost denumit după primul satelit pe care Uniunea Sovietică l-a lansat pe orbită în 1957, într-o cursă de cucerire a spațiului. Dacă avem opțiunea, aș alege întotdeauna un vaccin verificat, produs într-un laborator din Occident”, a reacționat Sebastian Burduja, deputat PNL.

George Simion, lider AUR: „Eu nu prea am încredere în lucrurile care sunt fabricate în Rusia. Nu știu! Trebuie să mă interesez asupra vaccinului chinezesc. Dacă ei au făcut pandemia asta, poate ei au și cea mai bună soluție. Trebuie să ne interesăm cu toții și să acționăm documentat”.

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?

Atât timp cât este omologat, este acceptat, nu contează că e chinezesc, rusesc, franțuzesc sau american, dar dacă organismele care acreditează vaccinul dau aviz, bănuiesc că e în regulă să le folosim”, a declarat Vasile Cîtea, deputat PSD.