• Reprezentanții statelor europene primesc oferte pentru vaccinuri false
  • Speculanții de vaccinuri cer plata în avans și nu oferă nicio garanție
  • Producătorii insistă că ei tratează direct cu guvernele, nu prin intermediari

Vânzătorii de vaccinuri false bat la ușa guvernelor din Europa. Presupuși reprezentanți ai producătorilor de medicamente au încercat să păcălească Europa cu cel puțin un miliard de vaccinuri de pe piața neagră.

Statele europene au fost ademenite de la începerea campaniei de vaccinare cu cel puțin 1 miliard de vaccinuri, care erau evaluate de excroci la 14 miliarde de euro.

Comisia Europeană este preocupată de aceste tentative tot mai numeroase care ademenesc administrațiile europene pe piața neagră, în condițiile în care livrările de vaccin sunt insuficiente.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ce spune Comisia Europeană despre această situație

Biroul european Anti-fraudă a precizat că aceste persoane, care se prezintă ca intermediari, acționează aproape la fel ca autorii acelor scrisori pe care le știm cu toții despre mine de aur moștenite în Africa.

Acești indivizi solicită plata în avans și nu oferă niciun detaliu cu privire la livrarea vaccinurilor. Fenomenul îi afectează și pe producătorii de medicamente, care insistă asupra faptul că orice discuție cu guvernele o fac în mod direct.

Cât de gravă poate fi această campanie masivă, dacă un stat european este păcălit

Oficialii europeni spun că nu au informații despre astfel de înșelătorii duse la capăt, dar ne asigură că acolo unde sunt bani apar și excrocii.

O astfel de păcăleală poate produce o gaură în bugetul țării respective, dar poate submina și încrederea europenilor în vaccinurile reale, de pe piață. Uniunea Europeană de-abia a vaccinat 5 la sută din populație, cu mult în urma Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii sau Israelului.