• Vaccinul COVID-19 produs de Pfizer va ajunge luni în 145 de centre din SUA
  • Dozele vor fi livrate prin companiile UPS și FedEx
  • UPS spune că a livrat deja kituri de vaccinuri ce includ seringi, măști și un agent de diluare, care va fi utilizat pentru administrarea medicamentului

Generalul Gus Perna, directorul operațional al procesului de distribuție, a declarat că se așteaptă ca primele livrări ale vaccinului COVID-19 să ajungă luni în 145 de centre din Statele Unite, relatează CBS News.

Departamentul pentru Sănătate și Departamentul Apărării din SUA au organizat sâmbătă o ședință publică referitoare la Operațiunea Warp Speed ​​privind distribuția vaccinului COVID-19.

Gus Perna a spus că vaccinul Pfizer va fi distribuit în centrele companiei UPS în următoarele 24 de ore, iar de acolo ajunge în 336 de locații din țară. Vaccinurile vor fi livrate către alte 125 de centre marți și alte 66 de centre miercuri. Medicii din prima linie și lucrătorii din centrele de îngrijire vor fi primii care vor fi vaccinați.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Nu ne vom opri până când fiecare american are acces la vaccin”, a declarat Perna reporterilor. „Am 100% încredere că vom primi vaccinuri pentru poporul american și va fi în siguranță și va fi sigur când va sosi.”

Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA a autorizat utilizarea vaccinului COVID-19, produs de Pfizer și a aprobat livrarea pentru aproximativ 3 milioane de doze.

Alex Azar, secretar al Departamentului de Sănătate, a declarat că vaccinurile vor fi livrate prin UPS și FedEx. UPS spune că a livrat deja kituri de vaccinuri ce includ seringi, măști și un agent de diluare, care va fi utilizat pentru administrarea medicamentului.

Cutiile speciale în care sunt păstrate dozele vor fi păzite de polițiști federali pe parcursul livrării acestora în cele aproape 600 de centre.