• Comisia European ar putea aproba foarte curând extragerea unei doze suplimentare dintr-o fiolă de vaccin de la Pfizer-BioNTech
  • În acest moment, dintr-o fiolă sunt extrase cinci doze de vaccin
  • Această nouă aprobare ar suplimenta numărul de doze cu 20%

Comisia Europeană pentru Medicamente (EMA) ar putea să aprobe în scurt timp extragerea unei doze suplimentare dintr-o fiolă a vaccinului anti-Covid, produs de Pfizer-BioNTech, relatează Reuters. În acest moment, dintr-un flacon se pot face cinci doze de vaccin. Noua măsură ar însemna creşterea numărului de doze disponibile cu 20%.

Ţările din Uniunea Europeană au început campania de vaccinare cu serul de la Pfizer-BioNTech în urmă cu două săptămâni, după ce EMA a emis o aprobare de urgenţă a vaccinului. Acum agenţia ia în considerare aprobarea extragerea a şase doze din fiecare flacon, iar decizia ar putea să fie luată „foarte curând”.

„În cazul în care Comitetul pentru Medicament de Uz Uman constată că şase doze pot fi extrase în mod consecvent, va recomanda o modificare a condiţiilor actuale a autorizaţiei pentru a sprijini statele membre”, a declarat purtătoarea de cuvânt EMA.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Odată cu această modificare, seringi speciale ar urma să fie folosite, pentru a permite extragerea precisă a mai multor doze din acelaşi flacon. Modificarea autorizaţiei ar putea permite ca Uniunea Europeană să beneficieze de 20% mai multe doze de vaccin anti-Covid.

UE a încheiat un contract cu Pfizer pentru 200 de milioane de doze şi a activat opţiunea de a primi, în plus, încă 100 de milioane. De asemenea, există discuţii pentru o nouă comandă de 50 până la 100 de milioane de doze, au declarat oficialii Uniunii Europene.